Recunoaştere. Miercuri, 28 decembrie, de la ora 17:00, în sala de consiliu a primăriei Dumbrăvița, reputatului jucător de fotbal Emeric Dembroschi îi vor fi înmânate placheta și cupa onorifică de premiere ca cetățean de onoare al comunei.
Emeric Dembroschi, născut pe 6 octombrie 1945 la Câmpulung la Tisa, Maramureș, este un fost fotbalist și antrenor român, domiciliat în Dumbrăvița de 18 ani. Decorat în 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a de către Președintele României, Emeric Dembroschi a fost desemnat cel mai bun fotbalist român participant la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic 1970.
Fost echipier al echipelor Dinamo Bacău și Politehnica Timișoara, el a adunat la nivelul primei divizii fotbalistice a României 386 de apariții și a înscris 108 goluri, 15 apariții și 5 goluri în competițiile europene la nivel de cluburi, respectiv 9 goluri în 27 de partide oficiale în tricoul primei reprezentative. La Mondialul din 1970, într-o grupă cu Brazilia, Anglia și Cehoslovacia, adună 3 selecții și un gol împotriva Braziliei lui Pele.
În localitatea natală, Câmpulung la Tisa, i s-a ridicat o statuie de lemn în semn de recunoștință, iar ziaristul Ilie Dobre a scris o carte despre el “Emeric Dembroschi – Eroul de la Guadalajara”.
„Locuitor al comunei Dumbrăvița de 18 ani, Emeric Dembroschi este un nume de legendă pentru fotbalul profesionist și o imagine simbol pentru localitatea sa de domiciliu, motiv pentru care este oportună acordarea Titlului de Cetățean de Onoare”, se arată în comunicatul Primăriei Dumbrăviţa.
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…