Sport

Omul care l-a învins pe Gică Hagi a trecut în lumea celor drepți

Apreciat de unii dar și contestat de alții, asa cum îi stă bine unui om care a avut prestanță, Vlastimir Todorov a făcut ce a știut el mai bine în viața lui. Domn’ profesor, cum era apelat de cei care-l cunoșteau, a pus pe primul loc pasiunea, meseria și abia apoi familia. Vlastimir, unul dintre cei mai destoinici oameni din micuțul sat Diniaș din județul Timiș, a fost mai întâi director la școala din localitate și un important om al comunității sârbe din Banat.
Cel mai mare succes al lui Vlastimir Todorov a fost cu siguranță în anul 2009, atunci când satul Diniaș a fost pus cu siguranță pe harta României datorită lui Vlastimir Todorov și celor care erau în jurul lui. În acel an, băieții din Diniaș au reușit performanța să surclaseze echipa de fotbal Viitorul Constanța condusă de legendarul Gică Hagi și alte echipe titrate care proveneau din Cluj și București.
În anul 2009, echipa de fotbal Diniaș câștiga Cupa Danone, prima dată în faza zonală pe stadionul CFR, apoi pe faza naţională și mergea în în Africa de Sud, acolo unde echipa antrenată de regretatul Vlastimir
Todorov a obținut locul 25 din cele 40 de țări prezente de pe intregul glob.
De menționat că prin mâinile lui Vlastimir Todorov au trecut la început de carieră Benzar și Mailat. Vlastimir Todorov a fost și consilier local în comuna Peciu Nou dar în ultimii ani a renunțat la această funcție pentru a se dedica familiei. Din păcate “Domn’ profesor a părăsit mult prea devreme această lume, sa dus să antreneze echipa îngerilor iar pe pamânt a lăsat un gol imens în rândul comunității din Diniaș și în sânul familiei care îl plânge. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

2 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

4 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

4 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

5 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

6 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

6 ore ago