Primăria Timişoara

Parcarea supraetajată din Badea Cârțan rămâne deocamdată la capitolul dorință

Din păcate, o parcare supraetajată în zona Badea Cârțan – MultipleXity rămne deocamdată doar la stadiul de vis. Interesant este că investiția este inclusă în proiectul mare de la centrul de cultură, dar firma care va câștiga licitația va fi rugată să o lase în afara proiectului. Deocamdată.

Simion Moșiu, consilier local timișorean, a vrut să știe dacă această parcare, scoasă de pe lista obiectivelor avute în vedere de administrația Fritz, va mai deveni realitate.
Care este stadiul parcării supraetajate, dacă a rămas ca și proiect anulat lângă Multiplexity și Piața Badea Cârțan: Mai avem vreo veste, pentru că era foarte utilă pentru cei care, bănuim noi, că vor dori să meargă în zonă. Dacă știe cineva să ne spună, bineînțeles”.
Răspunsul a venit de la viceprimarul Ruben Lațcău. Iar veștile nu sunt cele pe care Moșiu dorea să le audă.
În proiect nu este inclusă și acea parcare, dar intenția este ca ulterior licitației, în acord cu cine va câștiga licitația, să o eliminăm din proiect, pentru că nu este un element determinant, nici ca valoare, nici ca tipologie de lucrări, nici ca punctaj în grila pe baza căreia se va evalua licitația, urmând ca ulterior să fie executată și acea parcare. Dar, din motive de etapizare, de timp, nu am mai efectuat aceste modificări, ar fi însemnat să reluăm partea de avizare și probabil că am fi pierdut câteva luni de zile și este mai bine ca și eficiență de timp să facem această modificare după ce procedura de licitație este adjudecată”, a spus Lațcău.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

5 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

8 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

12 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

12 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

13 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

13 ore ago