Patriotismul nu e un steag atârnat la mașină

Bun, eu dacă aș ține neapărat să fiu patriot ce ar trebui să fac? Pentru că e o discuție aici și multă lume vorbește astăzi de un „patriotism” pentru care te califici sau nu te califici după un șablon completat ca la examenul de carnet de șofer. Minimal, un „patriot” trebuie să poarte steag, ca și cum aderarea sa la un astfel de adânc sentiment trebuie confirmată, observată. Ce sens ar avea „patriotismul” din mine dacă lumea din jur nu vede ce fior mă cuprinde?

Nu e ceva rău să afișezi drapelul patriei, doar vedem la alte națiuni cum se mândresc cu asta, dar nu e suficient să pui un steag tricolor în fața casei, de ziua națională a țării tale. Trebuie mai mult. Un steag la mașină, ca și coarnele de ren puse cu ocazia sărbătorilor, e ca și cum ți-ai pune un drapel la roabă, la cafetieră sau orice robot de bucătărie.

O altă condiție pentru „patriotism” este să nu fii ungur, dar nici userist, căci USR, se știe, este „un partid antiromânesc”. Pedigreeul de calitate vine din rolul de membru AUR, dar nu numai. O grămadă de partide și mișcări se revendică de la această doctrină care animă aparent și Alianța pentru Unitatea Românilor. Am zis bine? PSD consumă mult electorat „patriot”, dar nu mai e ce-a fost, să recunoaștem. Pe vremea lui Liviu Dragnea a fost frumos, vă amintiți mitingurile alea în alb, în costume populare, cu cetera… ce frumos a fost! Liberalii nu fac față fenomenului, deși îl au pe Rareș Bogdan acolo, ardelean de la Cluj, dar însăși ideea de liberalism nu prea merge în Europa de azi cu cea de tradiție, fior național și așa mai departe.

Paradoxal, „patriotismul” acesta nu este deranjat de ideea de corupție. Poți vedea și lăuda un politician care fură de la toți și-și dă lui, la copil, muiere sau curve, dar își spală păcatele dacă mai aruncă ceva și la amărâți. Cu ce ne alegem dacă luptăm cu corupții?, se întreabă unii „patrioți”. Ce i-a dat lui, omului sărman, Laura Codruța Kovesi? Nimic, dar un boier PSD de Piatra Neamț ori un baron PNL de Suceava poate scăpa ceva printre degete și pentru popor. Neplata de taxe ori furtul de bani din buget, de la sănătate, educație nu e ceva grav, de unde deducem că un astfel de „patriot” poate fi și evazionistul fiscal, care ce-o fi el dacă nu un luptător cu sistemul putred?

Da, cum să nu, acel „patriot” trebuie să înjure Uniunea Europeană. Deși se bucură de tot ce-i oferă statutul de țară liberă și democrată, dacă-l întrebi, acel „patriot” ar vrea să fim neutri, să nu ne înrobim la capitalul american sau olandez. Pentru acest capital nu reprezentam nimic, doar o piață de desfacere, proclamă ei, primind deseori argument solide să-și susțină teoria. Făcându-se totodată că nu știu sau chiar neștiind cum alte ideologii frățești răsăritene se joacă lejer cu creierul multora dintre români, mai agresiv și mai lejer decât cu o piață de desfacere.

O piață de desfacere în care găsim numai roșii olandeze, mere poloneze și de toate turcești. Însă când merge în marile magazine, acel altfel de „patriot” trece pe lângă produsele românești, ignorându-le pentru că sunt prea scumpe. Dacă îi întrebi de ce nu cumpără cu simț „patriotic” roșii produse la noi acasă și preferă turcismele, îți va spune că ale noastre sunt prea scumpe tot din cauza Uniunii Europene, nicidecum din cauza ineficienței noastre din ferme și a politicienilor ce nu sunt în stare să promoveze programe coerente de susținere a producătorilor naționali.

„Patriotul” românesc se bucură enorm când în Italia câștigă extrema dreaptă (deși nu e chiar așa extremă) și regretă că naționalismul francez ratează la limită guvernarea, fără să socoată vreo clipă că aceste curente ar limita accesul la piața muncii sau chiar libertatea de circulație pentru toți românii, deci și pentru ei. Laudă furibund când un politician excentric o înjură pe Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, dar face legătura unui refuz pentru România în Schengen de preocupările interne, fobia față de români, ale aceluiași politician ieșit la pescuit de alegători la el în țară.

Mai nou, „patriotul” acesta se întreabă de ce trebuie să ajutăm noi Ucraina, chiar așa, de ce trebuie să o ajutăm când putem să nu o ajutăm și să dăm acei bani la românii noștri aflați în nevoi? Dar luat de valul dorințelor simțite sau insuflate în mijlocul unui război hibrid, „patriotul” uită că unirea cu frații de dincolo de Prut e un ingredient care adună patrioții de toate felurile și aproape că se întreabă de ce-am ajuta cu curent Republica Moldova. De ce să o ajutăm? Să ne întrebăm asta tocmai când se testează piața cu subiectul Dodoloaței? Da, căci ideea e să nu o ajutăm, să cedeze naibi odată regimul ăla proeuropean de acolo și să n-aibă soluții decât una. Aia.

Am plecat din țară de ziua națională, nu îmi pun drapelul la mașină, nu-mi pun cămeșa tip ie brodată în China și nu dansez manele pe tema Bucovinei. Încerc să fiu patriot altfel. Hai noroc!