Consiliul Judetean Timis
Administrația județeană a pus în dezbatere publică proiectul de buget pentru anul în curs. Acesta conține și lista obiectivelor pentru investiții care vor beneficia de bani din acest buget.
La obiective investiționale noi apare și un punct prin care se alocă bani pentru demolarea stadionului ”Dan Păltinișanu”, pentru a face loc unei noi arene. În dreptul sumei scrie 350.000 de lei. Pentru comparație, pentru Dotare cu mobilier și echipamente audio – video/IT a Sălii Multifuncționale și a Centrului Info Bastion – Complex Bastion Maria Theresia Timișoara”, sunt prevăzute în buget 2,05 milioane de lei, iar pentru ”Proiectate și dotare Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ” suma de 1,05 milioane lei. Deci, probabil chiar și cei de la CJT nu sunt prea optimiști asupra evoluției proiectului noului stadion.
Cele trei proiecte din Bugetul Participativ, Orașul Siguranței, Județul în Miniatură, respectiv Adăpost de câini, primesc 432.000 de lei, 1,3 milioane, respectiv 265.000 lei.
Pentru noua maternitate, bugetul ce urmează să fie votat are prevăzută alocarea a 25.000 de lei. Sume importante sunt prevăzute în buget și pentru mai multe așezăminte cu destinație socială și școlară, dar și alocate pentru muzeele aflate în administrarea instituției, în vederea desfășurării TM2023.
Spitalul Județean va primi 2.6 milioane de lei pentru reabilitarea sistemului energetic, respectiv 1,4 milioane de lei pentru o centrală termică.
Pentru asigurarea introducerii utilităților pentru blocurile ANL de la Giroc este prevăzută suma de 2,5 milioane de lei.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…