Grădina Taicii Domnului

Ne obligă să mâncăm greieri cu 1000 lei kilogramul?

Chiar am crezut că au schimbat tema, că autorii subiectului cu Uniunea Europeană care ne obligă să mâncăm gândaci au alte gânduri mai grave, de pildă tancurile Leopard 2, dar n-a fost așa. Rețelele de socializare continuă să inunde poporul digital cu diferite poante din care reiese că nu mai avem scăpare: gândacul și greierele vor fi mâncarea noastră. Nu mă pot uita până la capăt la genul ăsta de glume – nici nu le-aș deschide, dar de unde naiba să știu ce subiect atacă? – însă în câteva secunde am apucat să văd cum doi tineri fomiști merg la un restaurant să se înfrupte dintr-un șnițel cât farfuria și-o ceafă imensă, iar ospătarul le aduce un insectar. De unde reiese clar obligativitatea, nu avem de ales.

Apoi un timbru de whatsapp cu un Jiminy, greierul din Pinocchio, jelindu-se că n-ar fi crezut nicio clipă „că oamenii îl vor hali, cri, cri, cri”. Cum să nu te indignezi? Dacă nu de foame, atunci măcar din inimă. Să ajungi să-l mănânci pe Jiminy? E dezumanizant chiar și pentru un cetățean al Uniunii Europene, o brută, la urma urmelor. Părăsit de principiile noastre conservatoare în care sărim cu toporul pe vițel și cu cuțitul în beregata porcului, refuzând tradițional cuiul tras dintr-o simplă mașinărie dedicată sacrificării animalelor, m-am resemnat în fața făinii de greier, alternativa la făina de grâu, la făina de mălai și la alte făinuri afgane sau sud-americane.

Chestia asta cu obligatul să mănânci gândaci suportă o discuție. Țin minte când eram mic și nu voiam să mănânc ceva mi se spunea „când ți-o fi foame o să mănânci și pietre”. O vorbă amerindiană zice că „un om care moare de foame va mânca alături de lup”. Clar, nu greieri, dar când se termină ce mănâncă lupul, când se termină și lupul, nu la greieri vom ajunge? Dar dau de un articol de presă din newsweek.ro care mă „debulosează” complet, vorba lui nea Puiu Iordăneascu, antrenor al echipei de aur a României.

„Făina de greiere, considerată o excelentă sursă de proteine și aprobată de Comisia Europeană pentru consum uman, a început deja să fie comercializată în România, de o firmă specializată în vânzarea de produse BIO. Făina este făcută 100% din greieri și conține proteine de aceeași calitate ca și carnea de vită (70% proteine), are mai mult omega-3 și omega-6 decât somonul (20% acizi grași)”. Numai că aici avem o mare problemă.

Prețul este ca pentru un produs de lux, mai spune la articol: 96,25 lei pentru 100 de grame de făină din greieri. Aproape o mie de lei kilogramul!? S-o mănânce ei, cei de la Uniunea Europeană, mi-a fost prima reacție. Dar nu asta era ideea, ci că devine obligatorie pentru noi. Și cine o plătește? Va fi o subvenție de la Uniune? Se va da de la primărie pentru persoanele defavorizate, alături de ulei și zahăr? Va fi prin PNRR ca pensiile speciale? Sau cum? Amicul meu Ghiță de la Arad, asistat social, nu va avea în vecii vecilor 1000 lei să-i dea pe kilogramul de făină de greieri? Dacă n-are bani de greieri, atunci pe el nu-l obligă Uniunea Europeană să mănânce gândaci? De ce pe el nu, iar pe noi, ăștia cu bani, da?

Chiar nu văd tăvălitorii de „poante” și avertismente apocaliptice pe whatsapp că este un nonsens să devină ceva obligatoriu, dar numai pentru cei care au să dea 1.000 lei pe acel ceva „obligatoriu”? Să ne explice doamna Ursula von der Leyen sau măcar domnul Petkov, jurnalistul Soloviov și cine-o mai râde de noi cum ne zbuciumăm. Să ne spună Pinocchio!

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Momente magice și la Facultatea de Macanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

6 ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

6 ore ago

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

8 ore ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

9 ore ago

„Money for Nothing”, baladă pentru Chiș Culiță

Ca oricare alt funcționar public, și directorul PLM Chiș Culiță este protejat de legea românească…

11 ore ago