Sport

Reunire cu puţini jucători la Politehnica. Sunt speranţe şi nu prea…

Luni, la stadionul Știința, Poli s-a reunit pentru pregătirea sezonului de primăvară. Echipa a avut un sezon groaznic şi se află pe locul 19, principalul obiectiv fiind salvarea de la retrogradare.

Dacă de unii jucători clubul se va scăpa, alţii au plecat la mai bine, dar s-au regăsit şi câteva nume noi. Iar acestea vor fi tot mai prezente de mâine.

Onni Tiihonen (22 de ani) este un mijlocaș central finlandez, care a fost legitimat în prima parte a sezonului la Viitorul Dăești, Patrick Pașcalău (17 ani, vârf de atac) a jucat în toamnă la CSC Dumbrăvița, iar Denis Mladin (17 ani, fundaș dreapta), la LPS Bihorul Oradea.

Mai mulți jucători, printre care Karatasios și Celani, au fost învoiți. În zilele următoare, vor fi anunțate, probabil, mai multe transferuri, precum și rezilieri de contracte. Echipa va efectua un cantonament pe plan local.

„S-au întâmplat multe lucruri, unele benefice, altele mai puţin benefice. La lucruri pozitive, spunem că s-ar putea ca unii iubitori de Poli să vină alături de noi. Vom afla mai multe până la finalul săptămânii şi sperăm ca Poli să devină mai puternică şi mai bine organizată. Lucruri mai negative, sunt că unii jucători au reziliat, chiar dacă noi ne doream să rămână (Patrick Popescu)”, a spus antrenorul Octavian Benga la reunire. Echipa nu va face cantonament, însă sunt şanse mari să efectueze o pregătire centralizată în oraş… La fel ca anul trecut când echipa a şi retrogradat.

Lot prezent la reunire:

Portari: Murariu, Balica (juniori), Urdeș (juniori)

Fundași: A. Mada, Bocșan, Taub, Oanea

Mijlocași: D. Radu, Ignea, Tiihonen, Gologan, Bakoș, Olariu, Pureca, Marincu, Bîrnoi, D. Benzar

Atacanți: R. Țurcaș, Pașcalău

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

9 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

9 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

11 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

11 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

12 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

14 ore ago