Economic

Zeci de persoane au beneficiat în Timiș de prima de relocare în vederea angajării

Firmele care au probleme cu găsirea personalului pot beneficia de prime de relocare pentru persoanele care se mută din alte zone. Este vorba despre Programul „Prima chirie” – Prima de relocare.

În urma semnalelor venite de la angajatori cu privire la nevoia de forţă de muncă, atât la nivel naţional cât şi pe plan local şi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor în căutarea unui loc de muncă, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a adoptat în anul 2017 Programul “Prima chirie” (prima de relocare). Măsura face parte din ansamblul măsurilor de stimulare a mobilităţii forţei de muncă – prima de încadrare şi prima de instalare.

Prima de relocare se adresează persoanelor înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă, într-o altă localitate, situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia.

Această primă se acordă la cerere, lunar, pentru o perioadă de maximum 36 luni, dacă persoanele care solicită acest drept se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru cel puţin 12 luni şi nu se cumulează cu alte prime de mobilitate, potrivit legii. Prima de relocare reprezintă 75% din suma destinată asigurări cheltuielilor pentru locuire (chirie şi utilităţi) în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 lei lunar şi se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către aceştia sau împreună cu familia, nu depăşesc 5.000 lei.

Persoanele care beneficiază de prima de relocare au dreptul la menţinerea acesteia şi în cazul în care, în perioada de 36 de luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la angajatorul la care s-au încadrat în muncă şi se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiţii.

În Timiș, în anul 2020 au fost zece dosare de prime de relocare, iar alte 42 de dosare au fost preluate pentru a fi rezolvate de AJOFM Timiș, în 2021 au fost rezolvate patru cu 34 de dosare, iar in 2022 patru cu 24.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: ajofm

Recent Posts

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

4 minute ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

2 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

3 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

4 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

4 ore ago