Canalul Bâstroe. Patriotism și ecologism

Am avut șansa să văd o mică parte din Delta Dunării în 1989, dar nu cum ar face astăzi turistul momit de abundența ofertelor comerciale. De la Tulcea am luat rata lor fluvială până la Crișan, pe brațul Sulina. Acolo ne-am băgat în curtea unui sătean și am închiriat o ambarcațiune. Dar nu cu motor, ca astăzi, în era confortului, vitezei și hidrocarburilor decadente. Nu, atunci am luat o lotcă „pe vâsle” și patru persoane am făcut mușchi la brațe plimbând barca aia patru zile pe brațe și cănăluțe. Mâncam pește prins la băț, dar nu sturioni sau alți monștri, ci din ăia mici ca hamsiile, demontându-mi cumva mitul ăla cu peștele care pică peste tine când mergi la pescuit în deltă. Unde ne prindea seara puneam cortul. Astăzi nu cred că mai poți face așa ceva în condițiile de funcționare ale rezervației. Dar a fost frumos. Nu am poluat și mă gândesc cu mare plăcere la acea aventură greu repetabilă.

Cu toată excursia asta însă, habar n-am despre cum funcționează Delta. Cum e cu nivelurile, cum e cu aluviunile, de câte ori trebuie să draghezi și ce face statul cu mâlul extras. Pentru că nu le știu pe astea și pentru mine Delta e doar peripeția cu norul de cărăbuși de pe o insulă de nisip de lângă Crișan, în 1989, am citit zilele astea un interviu cu un profesor de la Universitatea din București, director al staţiunii de cercetări marine și fluviale Sf. Gheorghe, Alfred Vespremeanu-Stroe. Căci despre canalul Bâstroe și ce se întâmplă acolo sub acțiunea autorităților ucrainene am citit doar ca reacții la dezbaterile la televiziunile îngrijorate întotdeauna de ce lucruri urâte fac ucrainenii și deloc interesate de ce vor face rușii.

Vă recomand interviul dat de profesorul Vespremeanu-Stroe în spotmedia.ro dar până să-l auziți și vedeți, căci e și în format video, povestesc aici o concluzie scurtă. Poate că intervenția părții ucrainene la canalul Bâstroe este una deloc diplomatică, deloc legală ori morală, în contextul protejării biosferei deltei la standardele Uniunii Europene, dar nu este deloc un dezastru cum povestesc toată seara cei care poate habar n-au ce e Delta. Ni se mai povestește în interviu cum noi, statul român, facem exact ce spunem că face rău Ucraina, aruncăm rezultatul dragării brațului Sulina nu departe în larg, formându-se o barieră mult mai dăunătoare microclimatului decât alte intervenții indirecte.

Dar nu mai insist pe ce spune directorul staţiunii fluviale Sf Gheorghe, professor universitar la Universitatea din București, căci se vor găsi atâția să spună că ăla e habarnist și chiar trădător. Însă așa om de știință cum este el a propus un lucru de bun simț: compromisul, atâta vreme cât nu este unul dramatic ca efecte, ba chiar unul minimal. Să lăsăm Ucraina să exploateze canalul Bâstroe cât timp sunt nenorociți de acest război, după care să se stopeze și să se arbitreze internațional această dezbatere. Și îi vom înfiera fără limite când, post război, vom observa că vor continua exploatarea brațului. Ba îi vom condamna și pentru legea limbilor minorităților.

Cred că este o poziție de bun simț despre cineva căruia îi arde casa, iar vecinii sunt de acord să-și dărâme gardul pentru a intra mașina de pompieri pe la ei. „Pricepuții” ce inundă emisiunile TV-urilor patriotice nu știu și nu simt despre acest element al umanului pe care oricum îl facem ca țară prin inlesnirea vânzărilor de cereale în dauna producătorilor din România. Inconștient, nu admit ideea că „incendiul” vecinului, dacă nu va fi stins, îți va cuprinde și ție casa. Se vede în ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova și s-ar vedea, pas cu pas, în țările din centrul Europei sau Caucaz.

Nu mă număr printre cei care văd lucrurile doar în negru și alb. Poate că Rusia o fi negrul. E evident lucrul ăsta, dar Ucraina nu e albul absolut. Uneori sunt aroganți ca vecini, mai au decenii de parcurs pentru a trăi în spirit european, cum nici noi n-am terminat încă această tranziție, dar un lucru trebuie observat. Se spune că Ucraina sapă pe Bâstroe de un an. Dacă un ziarist sau un ONG observau lucrul acesta și nimeni nu-I băga în seamă, cum pățește Emilia Șercan, vânătoarea de plagiatori, atunci da, m-aș fi indignat mult mai natural. Dar când bănuiesc cine plantează aceste subiecte, uite că mă încăpățânez să nu le fac jocul și s-o adulmec apoi, mai la rece.

Chiar așa, nu mă uit la astfel de emisiuni, dar sunt curios dacă cineva și-a pus întrebarea acolo despre ce ar face Rusia în situația în care ar avea nevoie de un canal Bâstroe. Oare ne-ar cere voie să dragheze acolo când vor ajunge la gurile Dunării? Bine, dacă vreți să fim pragmatici, formulez altfel: îi ajutăm pe ucraineni nu pentru că îi iubim, ci pentru a-I susține economic să facă față unui război. Și pentru a nu ne învecina noi cu rușii. E mai bine așa?