Timp liber

Începe Timișoara 2023 și la Iulius Town! Spectacol cu 150 de drone, concerte și experiențe muzical – vizuale

Timișoara  este cuprinsă de efervescența evenimentelor care stau să înceapă în acest weekend. Artă, tehnologie, arhitectură, educație, cultura sub toate formele sale va fi văzută, simțită, auzită, gustată, percepută într-o multitudine de moduri, la spectacolele din cadrul Timișoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii în 2023. Iulius Town găzduiește un preview al conceptului District23 – The Showcase , unde vor fi o serie de concerte, dar și un show cu 150 de drone, și Sound of Light, un proiect muzical – vizual.

Anul acesta creativii „se mută” la Timișoara, iar până în luna decembrie orașul este acaparat de peste 1.000 de acțiuni culturale susținute de artiști din toată Europa. Expoziții, demonstrații culturale, conferințe, concerte, vernisaje și multe altele vor începe din acest weekend, iar programul poate fi consultat pe site-ul oficial al Timișoara 2023 .

În perioada 18 – 19 februarie 2023, la Iulius Town, timișorenii vor putea experimenta conceptul District 23, modelat de Flight Festival, Vest Fest și Magnetic Festival. Sâmbătă, 18 februarie, de la ora 19.00, în zona Lake Plaza din Iulius Town, seria evenimentelor va începe cu mai multe concerte susținute de Grasu XXL, Dj Kuky, Victor Stan şi Bibanu& Bandy. Punctul culminant al serii va fi spectacolul de lumini Drone Light Show, unde 150 de drone se vor sincroniza într-o coregrafie pe cerul Timișoarei, de la ora 20.45.

Duminica este pentru pasionații de muzică dance, pentru că începând cu ora 17.00, pe scena din Lake Plaza vor urca mai mulți artiști: Dj Allia b2b dj Mokko, Dj B. Mike, Dj Grațian M. Denis și IST.

Motto-ul Timișoara 2023 este „Shine your light”, iar lumina a ajuns și în Iulius Mall, prin intermediul proiectului muzical – vizual Sound of Light.

Două pianine pictate și iluminate de artiști plastici din Timișoara și Arad vor fi amplasate în zona Atrium și Intersport, iar în perioada 18 – 19 februarie, elevii Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, dar și alți pianiști de vârste, contexte și locuri diferite vor performa. Fiecare dintre aceștia va „lumina” cu talentul său, în intervalul orar 13.00 – 19.00. Sound of Light este proiectul de debut al Asociației Imago Dei.

Accesul la District23 – The Showcase și Sound of Light este gratuit.

Iulius Town este unul dintre Partenerii principali Timișoara 2023, fiind locul unde, de-a lungul timpului, s-au desfășurat o varietate de evenimente cultural – educative, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Evenimentele continuă, iar cele care vor avea loc la Iulius Town vor fi anunțate și pe pagina de Facebook a ansamblului. Spectacolele care se vor desfășura în alte zone ale orașului vor fi transmise pe pagina oficială a Timișoara 2023 .

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

2 ore ago

Lucrările la pasajul de la strada Polonă, preconizate să înceapă în februarie sau martie

Luna februarie, în funcție de condițiile meteo, ar putea aduce demararea lucrărilor ample de reconstrucție…

3 ore ago

În căutarea unei noi victorii pe teren propriu

Baschetbaliștii bănățeni primesc vizita formației CSM Petrolul BBA Ploiești, în etapa a XVII-a a Ligii…

4 ore ago

Curtea Constituțională amână din nou decizia pe reforma pensiilor speciale ale magistraților. La mijloc tot Lia Savonea şi judecătorii numiţi de PSD

Curtea Constituţională amână pentru a patra oară decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor pentru data…

5 ore ago

Reparații dificile la unul dintre cazanele pentru producția energiei termice, la Colterm. Asigurarea căldurii continuă/VIDEO

Chiar dacă temperaturile au scăzut semnificativ la Timișoara, zilele trecute, furnizarea energiei termice pentru consumatorii…

5 ore ago

UVT lucrează la o nouă ediție a Career Days@UVT

Universitatea de Vest Timișoara pregătește o nouă ediție din seria evenimentelor de networking dedicată oportunităților de…

6 ore ago