Ziua de deschidere a Capitalei Culturale a Timișoarei s-a încheiat cum nu se putea mai bine, cu un concert de zile mari, în Piața Unirii. Dorința organizatorilor s-a împlinit și întreaga piață, dar și străzile adiacente au fost arhipline.
Un set DJ de warm – up a deschis evenimentul, iar când lumea începea să vină au urcat pe scenă cei de la Implant pentru Refuz.
Ulterior, pe scenă a urcat primarul Dominic Fritz, pentru a primi din partea comisarului european Anca Vălean premiul Melina Mercouri, cuvenit orașelor care au implementat cu succes un bid-book al unei Capitale Culturale. Trebuie menționat că Fritz nu a mai fost primit de public cu aceiași… răceală ca și la alte evenimente similare din trecut.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale concertului a fost baletul aerian pus în operă de cei de la Duschamp Pilot și Muare Experience.
Deși mai puțin gustat de public inițial, concertul celor de la Taraf de Caliu a reușit, până la urmă, să prindă spectatorii. Prestația românilor i-a facut pe cei din piață să danseze.
Pe scenă a urcat ulterior Fritz Kalkbrenner.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…