Sănătate

La Spitalul Judeţean se va face primul centru pentru mari arşi din Timişoara. Investiţia va fi de 66 de milioane de euro

Primul centru de arși grav din Timişoara se va construi la Spitalul Județean de Urgență. Obiectivul se va ridica printr-o investiţie de 66 milioane de euro de la bugetul Ministerului Sănătăţii.

 Ministerul Sănătății a deblocat recent proiectele pentru construirea centrelor destinate pacienților cu arsuri grave. Printre aceste centre fiugurează şi Timişoara. Proiectul din Timișoara a fost inițiat de Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean, încă din anul 2015. La începutul anului 2022, proiectele aveau încă un risc de neîndeplinire ridicat. Lucrările de construcție vor începe la începutul lunii iunie, susţine preşedintele PSD Timiş, deputatul Alfred Simonis, cel care a şi anunţat proiectul.

Investiția de la Timișoara presupune construirea unei clădiri noi în care vor funcționa 58 de paturi pentru UPU-SMURD, 6 saloane pentru mari arși, 6 rezerve pentru arși intermediari și post-critici și 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă, secție ATI cu 27 paturi, bloc operator cu 25 de săli de operație și heliport.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

2 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

2 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

3 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

4 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

6 ore ago