Administratie

Maşinile folosite pentru abandonarea deşeurilor ar putea fi consfiscate. Protocol între Primăria Timişoara şi Poliţia Locală

Primăria Municipiului Timișoara a semnat un Protocol de cooperare cu Poliția Locală, pentru aplicarea planului de acțiune comună privind calitatea aerului și gestionarea deșeurilor abandonate în municipiul Timișoara. Una din principalele prevederi noi este confiscarea vehiculelor folosite pentru abandonul de deșeuri. Protocolul va intra la vot în Consiliul Local.

Documentul stabilește o abordare integrată la nivel interinstituțional pentru identificarea și reglementarea surselor de poluare care creează disconfort (în special activitatea șantierelor) în zonele rezidențiale. De asemenea, echipele mixte ale Primăriei Municipiului Timișoara și Poliției Locale vor acționa în vederea localizării amplasamentelor pe care se abandonează deșeurile și identificării proprietarilor de terenuri sau a autorilor abandonului de deșeuri pe domeniul public.

În cazul în care aceste abandonuri sunt surprinse în flagrant, Poliția Locală va aplica sancțiunea de confiscare a mijloacelor de transport care au fost folosite la săvârșirea acestei contravenții. De asemenea, contravenientul va fi obligat să asigure eliminarea sau valorificarea deșeurilor prin intermediul unui operator economic autorizat și să comunice Poliției Locale Timișoara dovada îndeplinirii măsurii.

Polițiștii locali vor întocmi actele de constatare prin care se va identifica autorul faptei, natura deșeului depozitat sau abandonat, mijlocul de transport folosit pentru transportarea acestuia la locul în care a fost depozitat sau abandonat, și, după caz, vor aplica sancțiunea contravențională. Poliția locală va solicita, la nevoie, și implicarea structurii județene a Gărzii de Mediu.

Primăria Timișoara va verifica legalitatea și conformitatea documentelor și autorizațiilor privind lucrările în derulare, gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări și va asigura salubrizarea locațiilor de pe domeniul public pe care au fost abandonate deșeuri, ca urmare a adreselor emise de Poliția Locală, a petițiilor formulate de către cetățeni și a autosesizărilor.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului va fi supus la vot în cadrul următoarei şedințe a Consiliului Local Timișoara.

“Este nevoie de un efort comun atât al instituțiilor, cât și al cetățenilor, pentru a păstra spațiile publice și private în limitele normelor civilizate de curățenie. Abandonarea deșeurilor este un fenomen care ne afectează pe toți și are un impact negativ asupra calității vieții și sănătății publice. Putem alege responsabil, să debarasăm deșeurile prin operatori autorizați sau la centrele de colectare care funcționează pe raza municipiului”, transmit reprezentanţii primăriei,

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

11 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

12 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

12 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

12 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

12 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

14 ore ago