Primăria Timișoara dorește dotarea a circa 1.300 de săli de clasă cu mobilier și echipamente IT, apelând la o finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR. În acest fel a fost pregătită o nouă cerere de finanțare în valoare de 17,5 milioane de euro, cu TVA inclus, pentru îmbunătățirea mediului de învățare pentru elevii care studiază în oraș.
Finanțarea vizează dotarea cu mobilier, echipamente digitale și alte tipuri de echipament a 60 de unități de învățământ cu personalitate juridică, unităților de învățământ arondate acestora și a 3 unități conexe (Clubul Sportiv Școlar Bega, Clubul Sportiv Școlar nr. 1 și Palatul Copiiilor). Lista de școli cuprinde aproape în integralitate învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal din Timișoara. Sunt vizate peste 80% din sălile de clasă din oraș, restul de 20% fiind săli care au beneficiat de dotări în ultimii 5 ani.
1.275 de săli de clasă vor fi dotate cu mobilier ergonomic, venind fie în completarea celui necesar, fie pentru schimbarea celui existent și degradat. Investiția cuprinde scaune, bănci, catedre pentru profesori, dulapuri pentru elevi sau profesori și materiale didactice. 1.287 de săli de clasă, 42 de laboratoare de informatică și 40 de laboratoare de știință multidisciplinară vor fi dotate cu echipamente digitale pentru organizarea claselor în format virtual și cu echipamente moderne.
Finanțarea vizată cuprinde, de asemenea, dotarea cu mobilier specific și echipamente digitale a 29 de cabinete didactice, 50 de cabinete psihopedagogice și 27 de săli de sport. 11 ateliere de practică de la școli cu profil tehnologic vor beneficia de materiale și echipamente de specialitate.
„Este cel mai consistent proiect de modernizare a claselor din peste 60 de școli și grădinițe din Timișoara, de până acum. Modernizăm atât mobilierul școlar, cât și echipamentele pe care le folosesc peste 40.000 de copii și care, în multe cazuri, sunt profund depășite și uzate. Pregătim școala pentru secolul 21, cu condiții moderne de învățare pentru toți copiii, indiferent dacă merg la o școală centrală sau la una de cartier. Fondurile europene sunt soluția pentru nevoile de modernizare a orașelor României și sper că acest lucru este evident și pentru coaliția de guvernare, care pune aceste finanțări acum în pericol”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Valoarea totală a proiectului este de 86.339.577,59 lei (TVA inclus) din care 72.554.266,89 lei finanțare europeană și 13.785.310,70 lei este valoare TVA acoperită prin bugetul de stat. Sursa de finanțare este Planul Național de Redresare și Reziliență .
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…