Rareș Bogdan are dreptate. Trebuie să fii mare cretin să crezi că această clasă politică ce-a amanetat viitorul țării prin clocirea unui sistem de pensii speciale și mai ales nesimțite se va da la o parte când dumnealui a venit să facă curățenie. Căci așa a promis dl. Rareș când a sărit din platourile de televiziune direct pe listele de candidați și-n prezidiul PNL, ca prim-vicepreședinte: desființarea pensiilor speciale în 30 de zile. Tic-tac, tic-tac. Dar noi nu trebuie să punem botul la spusele d-lui Bogdan, căci cel puțin eu nu cred că este atât de naiv să promită ce a promis, mai ales că a trăit la cafele de taină cu oameni ce știu politică din postura de șefi de servicii secrete, sfătuitori ai președintelui etc. Iar dacă n-a fost atât de naiv, probabil că a fost vorba de un simplu marketing, o încercare de a gestiona pozitiv o situație politică. Și-atunci, și-acuma.
Dar denunțul ăsta cu adunătura de cretini și abundența de naivitate în politică funcționează. Numai un cretin n-a fost măcar o dată cretin în viață judecând scene din politică. De pildă, mulți dintre noi ne-am putea încadra lejer în această definiție când povestim despre revoluția din decembrie 1989. Dacă Rareș Bogdan a fost atât de naiv să creadă că beneficiarii de pensii speciale vor fi de acord să renunțe la ele ori la un viitor politic asigurat de menținerea acestora, e, vedeți dumneavoastră, noi am fost mai fazani crezând că după crimele și abuzurile făcute de comuniști în decembrie 1989 îi vom vedea pedepsiți pe aceștia unul și unul. Iar noua societate va fi construită cu oameni care au suferit în vechiul regim, curați, veniți cu gândul sincer și exemplul bun din țări democratice și capitaliste.
Dar cel mai cretin poți deveni când te aștepți la mari minuni de la o clasă politică dominată de partide ce conduc prin tot felul de dobitoci, dar arată cu sârg că și viitorul le este asigurat de un nou val de dobitoci, nu altfel. Tot spunem că vine ceva din urmă, că au plecat Năstase, Hrebenciuc, Băsescu, Videanu sau Dragnea, dar că generația tinerilor este altceva. Și tot sperând în asta te crucești urmărind imagini video de la chefurile PSD. Dar mă gândesc că același lucru îl poți descoperi și la PNL, lejer, iar întâlniri ale celor de la AUR nici nu vreau să-mi imaginez, căci viitorul pare un film de groază. Cei de la USR nu cred că fac chefuri, ei fac teambuildinguri.
Dragi cititori și cititoare, nu trebuie să fii abonat la filarmonică, meloman de operă, să-ți pierzi weekendurile în cinematografe de artă sau să pleci ultimul din cluburile de jazz ori de la concertele de nișă ale lui Alexandru Andrieș ca să dovedești că ai bun gust, dar, zău, nici promiscuitatea ce-o emană o adunare a tineretului pesedist nu poate fi o bornă în educația acestei generații. E ceva sinistru cum auzi minute în șir într-o înregistrare de la locul faptei nici măcar muzică populară bună (pentru cei încântați de acest gen), nici măcar lăutărească cu tente de bonton, ci doar manele și devieri din acest oribil frison muzical, urări către „marii” lideri politici făcute de pe masă, să se vadă bine fața celui care a gemut dedicația, poate un viitor ministru, tocmai din această cauză.
Rareș Bogdan nu poate fi surprins de toate acestea. Le știa cât lucra în televiziune, le simte acum din interior. Așa și noi puteam spune că nu credeam să fie atât de mulți cretini în politică să răstoarne o țară cu fundul în sus pentru a promova un președinte de partid ce avea să devină mai ceva ca Mario Draghi, pentru Italia, sau un Jose Maria Aznar, pentru Spania, după cum se scurgeau laudele înainte de alegerea lui Florin Câțu. Poate că la președintele Florin Cîțu se referea Rareș Bogdan când făcea referire la cele 30 de zile din promisiune.
Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru…
Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu!…
La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul…
Primăria Timișoara scanează din aer, folosind inteligența artificială, cimitirele din Timișoara. Deși i s-a transmis…
Carla’s Dreams va fi formația care le va cânta timișorenilor din Piața Operei la ora…
Joi, Marcel Ciolacu s-a trezit asudat şi cu faţa la cearşaf. Probabil a visat peste…