Primăria Timişoara

Primăria Timișoara mută ghilotina în zona străzilor Cluj și Arieș

Valul tăierii cablurilor de comunicații atârnate pe stâlpii Timișoarei se mută în cealaltă parte a orașului, după acțiunile desfășurate în zona de nord a orașului. Luni, 3 aprilie, de la ora 22, Primăria Municipiului Timișoara va continua acțiunile de eliminare a cablurilor amplasate aerian, pe tronsonul Cluj – Arieș.

Dacă apar surprize în furnizarea internetului sau televiziunii, de vină sunt operatorii, aceștia au fost înștiințați, de-a lungul ultimilor ani, atât la ședințele organizate săptămânal cu reprezentanții firmelor cât și prin notificări scrise, cu privire la obligativitatea dezafectării cablurilor aeriene și trecerii lor în subteran.
Acțiunea primăriei include dezafectarea colierelor, panourilor publicitare și a fibrei optice și este realizată cu sprijinul STPT. În caz de vreme nefavorabilă, acțiunea va fi reprogramată.
De la începutul anului s-a intervenit pe Calea Circumvalațiunii, Calea Aradului, Calea Sever Bocu și strada Amurgului.
Dar, tăierile nu se opresc nici aici, în lunile care urmează, acțiunile de îndepărtare a cablurilor aeriene vor continua pe Calea Martirilor, Piața Consiliul Europei, Zona Piața 700 și străzile adiacente, Strada Sf. Apostoli Petru și Pavel și Calea Dorobanților.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago