Administratie

A fost turnată placa de beton peste parterul noii clădiri de la Liceul Waldorf

Pornite în urmă cu jumătate de an, lucrările la noua clădire a Liceului Waldorf avansează, iar de curând a fost turnată placa de beton peste parter. Până la finalul lunii mai se estimează că parterul noii clădiri va fi gata. Noua construcție va avea două niveluri, parter și etaj și include spații unde vor studia în condiții optime cei 446 de elevi înscriși în ciclurile primar și gimnazial.

Lucrările la construcția noului corp sunt în linie dreaptă. La mai puțin de 6 luni de la deschiderea șantierului, a fost realizată fundația, structura de la parter, iar acum se toarnă placa peste parter. Urmează să se ridice stâlpii pentru susținerea următorului nivel, lucrări ce se vor derula în paralel cu etapa de zidărie.

”Liceul Waldorf este una din școlile timișorene care are nevoie de spațiu suplimentar pentru numărul în creștere de elevi pe care îl au. Noua clădire pe care o construim va rezolva această nevoie și va oferi copiilor condiții moderne de studiu. Mă bucură ritmul susținut al lucrărilor de construcții și estimăm că, până la finalul anului, lucrarea va fi gata, iar apoi copiii se vor putea muta în noua școală. Waldorf nu este singura școală unde construim noi clădiri. Avem în construcție corpuri de clădire noi pentru Gimnazială 30, Gimnazială 13, extindere Grădinița PP33, un nou campus școlar pentru Lenau, o nouă sală de sport la Generală 25”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Investiția de la Waldorf include atât construcția unei clădiri moderne, cât și dotarea acesteia cu echipamente IT, materiale didactice moderne și materiale specifice pentru documentare, pentru creșterea accesului la informație și crearea bazelor necesare pentru utilizarea noilor tehnologii.

Corpul nou de clădire va avea 8 săli de clasă, 12 laboratoare, ateliere și cabinete, o sală multifunctională, 2 săli afterschool, grupuri sanitare, vestiare, depozitări, cameră centrală termică, holuri de circulație și spații de acces. Noua clădire este prevăzută cu acces adaptat la nevoile persoanelor cu dizabilităţi.

Investiția se realizează din fonduri europene, prin Programul Operațional (POR) 2014-2020, și are o valoare estimată de 19 milioane de lei, fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor este de 15 luni de la data menționată în ordinul de începere a lucrărilor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

7 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

10 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

11 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

14 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

14 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

15 ore ago