În play-off s-a jucat etapa a 5-a, şi suntem la mijlocul competiţiei, la fel ca în play-out. În urma rezultatelor s-a cimentat şi pe mai departe primele poziţii din clasamentul fiecărei serii.
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii a fost performera etapei şi a învins cu 6-1 Crişul Chişineu Criş. Pe lista marcatorilor şi-a făcut loc şi Alexandru Buțu, care a înscris superb în minutul 90. Până aici nimic special, doar că tânărul atacant al gazdelor abia ce are buletin… adică este cel mai tânăr marcator al Ligii 3, la doar 14 ani şi 7 luni. Un nume de ţinut minte. Din păcate, Ghiroda nu s-a apropiat de locul 2, de baraj, după ce Lipova a învins Reşiţa cu 1-0, prin golul lui David Pop.
În play-out, Pobeda Star Bisnov continuă seria meciurilor în care ia multe, Periamul fiind darnică în acets sens şi câştigând cu 5-0! Pheonix Buziaş continuă evoluţiile foarte bune, 2-1 cu Cermei. În fine, Ineu a învins Pecica cu 1-0, dar rămâne pe loc retrogradabil.
“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…