Administratie

ISU Timiș e pregătită să intervină de 1 Mai. 130 de pompieri sunt la datorie pentru urgențe

Dacă ”prăjiți” micii prea mult,  sau aveți probleme cu apariția unor incidente PSI nedorite, Pompierii ne asigură că sunt la datorie și în minivacanța de 1 Mai. Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență ce pot interveni pe timpul acestui weekend, un efectiv de 130 de pompieri militari care încadrează mijloace tehnice specifice, se va afla zilnic în serviciu operativ, fiind pregătiți să acorde asistență medicală de urgență, să intervină pentru stingerea incendiilor și pentru salvarea persoanelor.

Cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență fac și o serie de recomandări. Pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale incendiilor, este necesară respectarea câtorva reguli simple, însă foarte importante.

Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi. Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare. Supravegheați în permanență copiii, pentru a evita accidentarea acestora sau jocul cu focul. Nu aruncaţi țigări aprinse la întâmplare, mai ales în zone cu vegetaţie uscată sau în apropierea depozitelor de furaje.

Pentru astfel de situații nedorite, pregătiți la fața locului mijloace de stingere, cum ar fi o găleată cu apă sau un stingător. Înainte de plecare, stingeți cu grijă focul și acoperiți cenușa cu pământ pentru a preveni producerea unui incendiu.

De asemenea, în această perioadă vă recomandăm să urmăriți avertizările meteorologice, iar în cazul unor fenomene meteo periculoase, întrerupeți orice activitate în aer liber și respectați recomandările autorităților”, spun cei de la ISU Timiș.

Răspunsul la eventualele urgențe medicale va fi asigurat prin intermediul celor 9 echipaje SMURD disponibile zilnic, care vor asigura primul ajutor medical calificat, 2 ambulanțe de terapie intensivă mobilă, 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă neonatală, 2 motociclete SMURD și 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: isu timis

Recent Posts

Cu un ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

1 minut ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

34 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago