Culte

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Timișoara/FOTO

Cei care vor lua Lumină în noaptea de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara vor primi Lumină de la Ierusalim. Aceasta a fost adusă în orașul de pe Bega cu avionul, care a aterizat la orele serii pe Aeroportul Internațional Timișoara.

Adusă inițial de la Ierusalim la București, de cei de la Patriarhia Română, tot cu un avion, aceasta a fost preluată de reprezentanții Mitropoliei Banatului, iar apoi, pe cale aeriană a ajuns la orele serii la Timișoara.

Aici, delegația care a plecat la București a fost întâmpinată de Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Lumina Sfântă va ajunge la Catedrala Mitropolitană, dar și la alte biserici din Banat.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La doar două minute de al treilea succes consecutiv! Dumbrăvița, egalată pe final la Buftea, de Tunari

CSC Dumbrăvița se întoarce cu un punct de la Buftea, în urma disputei cu CS…

6 ore ago

Poli își continuă seria excelentă de pe teren propriu. Victorie foarte importantă cu Cugirul

Etapa a 19-a din Liga a III-a a consemnat un duel foarte important pentru configurația…

6 ore ago

Aquatim anunță începerea concursului „The Water We Want” 2026

Aquatim anunță lansarea ediției a șaptea (2026) a concursului internațional de creație artistică pentru copii…

12 ore ago

Timișoara pregătește o nouă ediție a Târgului de Paște

Timișoara lucrează acum la organizarea unei noi ediții a Târgului de Paște. Tema din acest…

12 ore ago

Lucrările la Castelul Huniade merg bine. Au început operațiunile și la castelul de la Banloc/VIDEO

În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150…

12 ore ago

Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara

În perioada 28-29 mai, capitala Banatului va deveni și capitala medicinei din România. În orașul…

13 ore ago