Administratie

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a cerut demararea cât mai rapidă a lucrărilor de protecție în zona râului Bârzava

Sosit la Timișoara cu ocazia congresului UDMR, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a vizitat zona Gătaia, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor hidrotehnice pe tronsoanele critice ale râului Bârzava. El a solicitat demararea cât mai rapidă a investițiilor acolo.

Ministrul Tanczos Barna, împreună cu directorul general adjunct ANAR, Laszlo Barabas, și reprezentanți ai ABA Banat s-au deplasat vineri în zona Gătaia, acolo unde acum 2 zile râul Bârzava era în cod roșu de inundații, pentru a evalua la fața locului situația zonei celei mai vulnerabile la inundații din județul Timiș.

Viitura a trecut, dar riscul unei posibile inundații care să afecteze locuitorii localității Gătaia, există de fiecare dată când cantități consistente de precipitații cad în amonte, în bazinul hidrografic Bârzava. Pentru evitarea unor asemenea situații (ca cele din perioada 2011-2020) sunt necesare: diguri noi, supraînălțarea celor existente, consolidarea malurilor, recalibrarea secțiunii de scurgere ale albiilor râului Bârzava şi Fizeş, măsuri de punere în siguranţă a construcţiilor hidrotehnice de la polderul Gherteniş.

”Ministerul Mediului poate oferi încă din acest an finanțare pentru reamenajarea albiei şi întărirea infrastructurii de apărare. Analizăm posibilitatea de etapizare a proiectului existent de reamenajare a albiei Bârzavei, să putem începe cât mai repede lucrările pe tronsoanele critice. Până atunci specialiştii de la ABA Banat acționează conform planurilor de acțiune pentru prevenirea inundațiilor şi intervenția în cazul situațiilor de urgență”, a declarat Tanczos Barna.

El a vorbit despre proiectul „Amenajare complexă râu Bârzava și afluenţi pe sector Bocșa-Gătaia-Denta, judeţul Caraș-Severin și județ Timiș”, care poate reduce semnificativ pagubele provocate de inundații și poate diminua impactul măsurilor de gestionare a riscului asupra sistemelor ecologice.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: barzava

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

9 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

13 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

14 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

14 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

14 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

16 ore ago