Nicolae Robu, omul de care se râde. Între grotescul candidaturii şi mândria timişoreanului

Cu o falsă îngrijorare, fostul primar Nicolae Robu atrage tot mai des atenţia că, sub actuala administraţie, Timişoara este prezentată în presa naţională în termeni negativi. Lucru care, firesc, îi face să sângereze sufletul. Nu intru în amănuntul că se vede şi de pe Pluto că unele dintre articolele invocate sunt scrise chiar la solicitarea/comanda lui Robu. Cu vocaţie de cabotin, Robu joacă rolul unui ingenuu, refuzând să vadă ridicolul situaţiei clamate, crezându-i totodată pe timişoreni amnezici sau cu mintea scurtă. Fiindcă înainte de 2020, Robu a fost o inepuizabilă sursă de ştiri de natură satirică pentru presa naţională.

Mai bine spus, se ajunsese ca Robu să nu mai fie luat absolut deloc în serios în presa naţională, iar tot ce apărea despre el era la nivel de băşcălie, ca să mă exprim mai plastic. Site-urile umoristice, gen timesnewroman, emisiunile tv de umor de tipul Cronica Cârcortaşilor sau Apropo TV, aveau în Robu un client permanent. Marea problemă era că această perspectivă se extindea şi la adresa timişorenilor. Râzându-se de Robu, se râdea automat şi de timişoreni. Oarecum de înţeles. Timişorenii ajunseseră un grup numai bun de studiat de specialişti în varii domenii, de la ştiinţe sociale la ştiinţe medicale. Şi nu poţi să te plângi având în vedere această imensă disonanţă: „făloşii” bănăţeni care au în frunte un clovn de care râde toată ţara.

Chiar Robu admitea şi admite şi acum acest lucru. Astfel, el se plânge, de exemplu, făcându-se că nu înţelege nici acum de ce atunci când a venit cu ideea unui metrou în Timişoara, toată lumea râdea şi făcea mişto, în timp ce Boc la Cluj era luat în serios cu aceeaşi propunere. Păi, exact asta era problema. Robu devenise un histrion de care râdeau toţi, chiar şi când propunea teme serioase de dezbatere. Râdeau incluziv colegii din PNL (parlamentarii se spărgeau de râs), râdeau angajaţii din primărie. Râdeau inclusiv prietenii lui. Şi acum râd de el aproape toţi cei care îi susţin candidatura pentru un nou mandat. Râd, dar pe de altă parte îl susţin fiindcă au nevoie de el pentru a se (re)branşa la conductele de bani ale primăriei. Robu este doar un proxy pentru grupuri de interese transpartinice, o marionetă. Uitaţi-vă doar câţi oameni din jurul lui (Nasleu, Aurelian, Răvăşilă etc) au fost săltaţi de DNA, iar de fiecare dată Robu ne spune că este megacinstit şi supercorect. El nu ştie nimic. Nici marionetele nu ştiu de ce trag sforile păpuşarii.

Şi acum se râde de el peste tot. Dacă încerci o discuţie despre Robu, lumea din jur râde şi totul se termină. De ce s-a ajuns aici? Motive sunt multe. Începând cu egocentrismul său aproape patologic, care-l făcea, de exemplu, să vorbească despre el la persoana a treia. Sau că printre primele sale „realizări” a fost să şteargă numele lui Gheorghe Ciuhandu de pe fântânile construite în perioada fostului primar ţărănist, pentru a inscripţiona numele său. Nu mai discut despre celebrele Z.E.C.E. goluri marcate în miuţe în care jucătorii ambelor echipe se dădeau peste cap doar pentru a înscrie Robu. Lăudându-se cu acele „realizări”, Robu dovedea că are o percepţie extrem de obturată a realităţii. Acest lucru ar trebui să te facă să pui la îndoială orice zicere a lui. Bun, s-ar putea spune că e un lucru minor chestia cu fotbalul. Dar vi se pare minor faptul că în fruntea STPT a fost pus manager un om, al cărui singur merit era că filma bine acele show-uri de prost gust cu un imens afront adus fotbalului?

S-a întrebat cineva de ce, dacă tot se revendică a fi universitar, Robu nu are susţinerea niciunui intelectual, vector cultural sau universitar din Timişoara? Evident, în primul rând nu vor să intre în aceeaşi cloacă cu Nasleu, Buboi sau Răvăşilă. Pe de altă parte, având o carieră şi multă muncă în spate niciunul nu vrea să-şi asocieze numele cu cineva de care râde toată lumea.

Cred că pentru un politician cel mai rău lucru care i se poate întâmpla nu este să fie criticat dur, chiar înjurat la tot pasul. Unii, de exemplu amintitul Emil Boc, au ieşit dintr-un astfel de abis politic. Pentru un politician cel mai rău lucru este atunci când eşti ridiculizat, când eşti luat în derizoriu. În Timişoara ştiu doi astfel de politicieni, în afara lui Robu fiind Maria Grapini („şoşocii” Timişoarei), cei doi fiind de altfel în trecutul USL-ist parteneri inclusiv de dans. Vor spune unii că, totuşi Robu ar fi votat de multă lume. Dincolo de cei care l-ar vota pentru că ar avea interese directe, poate sunt unii care n-au avut jucării când erau mici iar acum au o atracţie pentru clovni. Alţii probabil îl indică în timp ce râd ţinându-se cu mâinile de burtă. Evident, avem şi patriotarzii seduşi de retorica AUR-istă spre care a virat Robu. Dar mi-e foarte greu să cred că, în mândria lor, timişorenii vor risca să-şi mai pună în frunte un om de care râde toată ţara…