Economic

O ordonanță a guvernului de la București întârzie cu luni de zile lansarea primelor apeluri de proiecte din cadrul Programului Regional Vest

Un număr de 23 de apeluri de proiecte în valoare totală de aproape jumătate de miliard de euro, care trebuiau lansate prin Programul Operațional Regional Vest, vor fi decalate la lansare. Ciudățenia situației este că, chiar dacă ordonanța vorbește despre…. simplificare, noile norme prevăzute în ordonanță generează obligații suplimentare atât pentru autoritățile de management, cât și pentru beneficiari, iar în această situație, toate ghidurile lansate în consultare publică în ultimele cinci luni de către ADR Vest, pentru care au fost deja trimise observații și propuneri, trebuie readaptate.

Calendarul apelurilor de proiecte din cadrul Programului Regional Vest 2021-2027 va suferi amânări de aproximativ două luni în urma adoptării de către Guvernul României a Ordonanței de Urgență nr. 23 din 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021-2027.

Adoptarea ordonanței duce la amânarea ședinței Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest, care fusese programată săptămâna viitoare. În cadrul ședinței urmau să fie supuse spre analiză și aprobare criteriile de evaluare și selecție pentru opt intervenții regionale: Drumuri județene, Mobilitate urbană sustenabilă, Eficiență energetică în clădiri publice, Infrastructură verde, Universități publice, Sprijin pentru microîntreprinderi – apelul 1 și 2, Eficiența energetică în clădiri rezidențiale.

Cele opt ghiduri conținând 23 de apeluri de proiecte ce urmau să fie lansate în perioada următoare, conform calendarului publicat pe site-ul adrvest.ro, însumau un buget total de peste 463 de milioane de euro, adică aproximativ 40% din alocarea Regiunii Vest pentru exercițiul financiar 2021-2027.

Ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest, în care se vor supune aprobării criteriile și metodologia de evaluare ce precede lansarea primelor ghiduri și apeluri de proiecte din Regiunea Vest, va fi reprogramată după corelarea procedurilor și ghidurilor PR Vest cu prevederile ordonanței de urgență.

Varianta actualizată a calendarului orientativ de apeluri de proiecte poate fi consultată aici.

Toate informațiile legate de Programul Regional Vest 2021-2027 sunt disponibile aici.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Valul comasărilor de comune, îmbrățișat de opt primari liberali. Unii, circumspecți din cauza ”vecinilor” social-democrați

Un număr de opt primari liberali din Timiș sunt dispuși să accepte fuziunea cu comunele…

10 ore ago

Reforma lui Bolojan taie 150 de posturi din schema de personal a Primăriei Timișoara

Deși a început deja să elimine din posturile din structura de personal, Primăria Timișoara nu…

11 ore ago

Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Participare de gală! Județul Timiș a fost promovat zilele acestea (3-5 martie 2026) la un…

11 ore ago

De ce a fost schimbat managerul de la Babeș. Fritz: ”După o anumită perioadă e sănătos să existe o schimbare”

Schimbarea managerului în funcție de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, a dus…

13 ore ago

Primarul Timișoarei nu dorește interzicerea sălilor de jocuri de noroc, ci gruparea loc pe două – trei străzi, din zonele industriale ale orașului

Intenția Primăriei Timișoara nu este de a expulza total acest tip de îndeletnicire din oraș,…

14 ore ago

Dominic Fritz răspunde negativ preluării, pentru reabilitare, a patru obiective de către Consiliul Județean: ”Demersul este politic, mai degrabă decât administrativ”

Demersul lansat de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, pentru a prelua patru obiective din…

14 ore ago