Social

Poliția de Frontieră se pregătește cu efective sporite pentru minivacanța de 1 Mai

Poliția de Frontieră estimează o creștere semnificativă a traficului rutier la punctele de trecere spre Ungaria în zilele viitoare, având în vedere minivacanța de 1 Mai. Pentru a se asigura o reducere a timpilor de așteptare și asigurarea unui control operativ la vămi se vor lua măsuri speciale.

Pentru fluidizarea traficului, se va suplimenta numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor precum şi echipamentele folosite pentru verificare.

Astfel, în perioada 28 aprilie – 1 mai, aproximativ 3.800 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat. Totodată, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

De asemenea, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.

O situaţie specială se înregistrează la traficul pentru camioane. În această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de trecere a frontierei, unde se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule.

Toate inspectoratele teritoriale ale Poliţiei de Frontieră au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

În această perioadă se va menţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune, astfel încât controlul să se desfășoare cu operativitate. 

Recomandăm persoanelor care doresc să petreacă acest sfârșit de săptămână în afara granițelor țării să se asigure, înainte de a pleca la drum, că au asupra lor documentele necesare, inclusiv cele pentru cetăţenii minori, pentru tranzitarea frontierei. De asemenea, le recomandăm să utilizeze toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional, cu menţiunea că la graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei, iar la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere. În toată această perioadă, Poliţia de Frontieră se va afla la datorie şi v-a acționa în sistem integrat alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport în mod eficient, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute”, au anunțat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La Moşniţa Nouă se ridică o creşă nouă cu bani de la bugetul local. Ar trebui finalizată într-un an şi jumătate

Luni, 9 februarie, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 10 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…

15 ore ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

21 de ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

21 de ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

22 de ore ago