Invatamant

Studenții Facultății de Inginerie Electrică și Energetică din cadrul UPT beneficiază de trei noi laboratoare modern/Foto

Studenții Universității Politehnica Timișoara vor beneficia de trei noi laboratoare performante. Prin intermediul unui parteneriat realizat cu una dintre cele mai importante companii din domeniul electricității din România, cei care studiază la UPT vor putea beneficia de burse, vizite de studii, stagii de practică.

Reprezentanții Politehnicii și ai CNTEE Transelectrica SA s-au întâlnit în cadrul unui eveniment, ce a inclus și inaugurarea a trei laboratoare din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Energetică din cadrul UPT, cu sprijinul Transelectrica SA.

Evenimentul a început în Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara, cuvântul de bun venit fiind adresat de rectorul UPT, Florin Drăgan, care a subliniat rolul Politehnicii în dezvoltarea modernă a Timișoarei, în special prin parteneriatul cu mediul economic local stabilit încă de la înființare, precizând că și în prezent UPT acordă o atenție deosebită parteneriatelor încheiate cu marile companii, în beneficul ambelor părți. Din acest punct de vedere, se poate spune că Universitatea Politehnica Timișoara are, probabil, cea mai bună colaborare cu mediul privat dintre toate universitățile din România.

Gabriel Andronache, preşedinte al Directoratului Transelectrica, a adresat salutul său reprezentanților Universității Politehnica Timișoara care, de-a lungul timpului, a dat o serie de absolvenți valoroși ce au ajuns și la Transelectrica, susținând că este nevoie în continuare de sprijinul mediului academic pentru punerea în practică a strategiei naționale în domeniu, oferind însă și asigurări în ceea ce privește sprijinul pe care compania îl acordă universităților.

În cadrul reuniunii, la care au participat reprezentanți ai Universității Politehnica Tmișoara, CNTEE Transelectrica SA, SC Smart SA, Dispeceratului Energetic Naţional, Siemens Energy Romania, ALSTR (Asociația de Lucru sub Tensiune din România) și ai Comitetului Național Român CIGRE, au mai luat cuvântul conf.univ.dr.ing. Ciprian Şorândaru, decanul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Energetică, Florin Molnar, directorul Departamentului de Electroenergetică, Petru Ehegartner, manager Sucursala Teritorială de Transport Timișoara, Petru Rușeț, director Siemens Energy România, Traian Făgărășan, din partea SMART SA, Virgiliu Ivan, directorul Dispeceratului Energetic Naţional, Marius Oltean, secretar ALSTR, Ciprian Diaconu, președintele Comitetului Național Român CIGRE.

Temele de discuție au fost legate de tranziția energetică și provocările legate de aceasta, noile tehnologii apărute, strategia de dezvoltare în domeniul energetic, energia regenerabilă, nevoia de absolvenți bine pregătiți pentru a face față noilor tehnologii, piața europeană de energie, integrarea centralelor regenerabile, creșterea capacității transfrontaliere de export a energiei, toate acestea subliniind necesitatea cooperării tot mai strânse între mediul academic și mediul economic.

De altfel, în ceea ce privește parteneriatul între Universitatea Politehnica Timișoara și CNTEE Transelectrica SA, acesta s-a materializat și până în prezent prin mai multe acțiuni de susținere a activității UPT și a studenților acesteia. CNTEE Transelectrica SA oferă anual burse de studii unor studenţi din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Energetică în baza unui contract care prevede ca după finalizarea studiilor absolvenţii ce au beneficiat de bursă să lucreze minim 3 ani în Transelectrica. De asemenea, se realizează studii de practică derulată de studenţi in anii de studii 1, 2 şi 3 în staţii de transformare din zona Timişoara şi Sibiu, vizite de studii in diverse locaţii ale Transelectrica (de ex. staţii de transformare recent retehnologizate).

Parteneriatul prevede și realizarea de contracte de cercetare derulate între UPT şi Transelectrica; sponsorizări pentru modernizarea unor laboratoare ale universităţii sau pentru derularea unor evenimente (conferinţe, mese rotunde). Se acordă premii oferite (prin sponsorizare) celor mai buni studenţi ai facultăţii cu ocazia festivităţii de deschidere a noului an universitar.

Transelectrica participă periodic la evenimente organizate sub egida UPT, susține prelegeri susținute în UPT de către specialiști din companie, susține doctorate în UPT pentru specialiști din cadrul Transelectrica; zeci de contracte de cercetare derulate în parteneriat; cursuri postuniversitare și de perfecționare.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Timișoara întâlnește Brașovul sub panou

Baschetbaliștii violeți înfruntă Corona Brașov, în etapa a 13-a a Ligii Naționale. Partida va avea…

5 ore ago

A venit și anunțul oficial. Impozitul pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice se majorează la Timișoara cu aproximativ 79 la sută

Joi, municipalitatea anunța că este nevoită să retragă proiectul de hotărâre de stabilire a taxelor…

5 ore ago

Sâmbătă, la ora 12, vor suna sirenele la Timișoara

Ziua de 20 decembrie este una specială pentru Timișoara. Sâmbătă, la ora 12, în întreg…

7 ore ago

Constructorii de la Stadionul LEGO se mută la interior. Se realizează compartimentări, tencuieli, instalații electrice și sanitare/VIDEO

Lucrările la stadionul Eroii Timișoarei nu se opresc în această perioadă. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță…

8 ore ago

Solidaritate academică! UPT sprijină formarea a peste 20 de profesori din universitățile ucrainene

Proiect profesional transfrontalier. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL), a…

8 ore ago

Lucrările pe tronsonul Margina – Holdea din autostrada A1 au ajuns la jumătate din total/Foto

Anul 2025 se va încheia cu aproximativ jumătate din lucrările de pe tronsonul lipsă, Margina…

10 ore ago