Situația de la Dealul Plugova, de la Mehadia, pe DN6, rămâne una problematică. Deși se încearcă remedierea situației carosabilului, care a luat-o efectiv la vale, efectele nu se simt. Ultimele informații de acolo arată cozi pe mai mult de zece kilometri și înaintare extrem de greoaie din cauza diferențelor de nivel produse și a crăpăturilor din carosabil.
Informațiile prezentate pe forumul de discuții Info Trafic Jud. Timiș arată că acolo pe direcția de mers Mehadia – Caransebeș există un ambuteiaj de 12 kilometri, cu vehicule, multe TIR-uri, înaintând extrem de dificil, din cauza diferențelor de nivel și a crăpăturilor din asfalt.
În acest moment se circulă îngreunat pe DN 6, în zona localității Plugova (CS), din cauza unor fisuri la partea carosabilă, creându-se o diferență de nivel care afectează circulația rutieră.
”Drumarii efectuează lucrări pentru remedierea provizorie a situației. În zonă a fost instituită restricție rutieră temporară, la 30 km/h”, a anunțat DRDP Timișoara.
La fața locului, din imagini vedem doar câțiva muncitori care încearcă să rezolve cumva situația.
Săptămâna trecută au fost executate lucrări de remediere la tasarea produsă în zona dealului Plugovei, tasări apărute după ploile abundente din ultima perioadă. Au fost executate lucrări pentru șanțuri de gardă, un dren longitudinal de 50 metri lungime, excavații, drenuri transversale pentru captarea infiltrațiilor de apă din sistemul rutier, apoi s-a refăcut sistemul rutier cu geotextile, piatră brută, balast, strat de piatră spartă și trei straturi de asfalt. Deocamdată, efectele intervenției nu par să fi avut un succes prea mare.
Drumarii intervin în regim provizoriu, urmând să fie realizată o expertiză geotehnică pentru a vedea care este cauza cedării.
”Rugăm conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră instituită, precum și indicațiile polițiștilor rutieri, să dea dovadă de răbdare și să circule cu atenție sporită!”, mai spun cei de la DRDP Timișoara.
Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…
În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…
La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…
Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…