Primăria Timişoara

A fost semnat contractul de proiectare pentru transformarea zonei Pădurea Verde în parc

De acum peste cel puțin trei sfert de an vom afla cum va arăta concret varianta de parc în care se va transforma Pădurea Verde. Aceasta după ce firma care a câștigat licitația va finaliza proiectul pentru obiectivul care are ca scop realizarea amenajări minimale pentru a crește accesul și calitatea vizitelor la Pădurea Verde. Primăria Timișoara a semnat vineri, contractul de proiectare, faza SF + PT.

Intervențiile preconizate vor fi minim invazive, iar materialele folosite vor fi ecologice. Firma de proiectare va avea în vedere: conservarea biodiversității și restaurarea ecologică, ameliorarea climatică în mediul urban și accesibilitatea pentru toate grupele de vârstă. Intervențiile includ zone de odihnă și relaxare, mobilier în diverse configurații, 31 de puncte de informare, toalete ecologice, precum și amenajarea unor trasee pe o lungime de aproximativ 10,5km.

Proiectul de amenajare va aduce numeroase beneficii: creșterea suprafeței de spațiu verde amenajat în zona urbană, conservarea biodiversității locale, educația ecologică a publicului și, nu în ultimul rând, îmbunătățirea sănătății cetățenilor și dezvoltarea infrastructurii de agrement și recreere, încurajând petrecerea timpului liber în natură.

Alei și piste pentru bicicletă care nu deranjează fauna și flora, dar și puncte de relaxare și de informare, de unde copiii vor putea învăța despre natură și biodiversitate, gândite într-un concept unitar de amenajare. Așa arată pe scurt planul nostru de a transforma Pădurea Verde în pădure parc. Răspundem la două nevoi reale ale orașului: cea de petrecere a timpului liber în zone naturale de calitate și cea de protejare și punere în valoare a naturii în context urban”, transmite primarul Dominic Fritz.

Contractul pentru proiectarea obiectivului de investiții „Amenajarea Pădurii Verzi ca pădure – parc” a fost semnat cu Terra Rosa Proiect SRL, o firmă din Tărtășești, Dâmbovița. Aceasta va primi de la primărie 140.000 de lei, plus TVA. Tot această firmă primise de la Primăria Timișoara suma de 109.000 de lei plus TVA pentru același obiectiv, pentru a face studiul de fundamentare al proiectului https://debanat.ro/2022/08/primaria-timisoara-a-semnat-contractul-pentru-realizarea-studiului-de-fundamentare-pentru-transformarea-in-parc-a-padurii-verzi_375545.html

Termenul de realizare al contractului semnat acum este de 245 de zile, împărțit în trei etape: 45 de zile pentru elaborarea studiilor de teren/fundamentare; 120 de zile pentru elaborarea SF și 80 de zile pentru elaborarea PT (din momentul aprobării SF în Consiliul Local). Contractul include prestarea serviciilor de asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor pentru 24 de luni.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

6 minute ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

30 de minute ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

51 de minute ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

16 ore ago