Social

Din această vară vom putea zbura direct de la Timișoara spre Tel Aviv și retur

Pasagerii curselor aeriene vor putea zbura, direct, de la Timișoara la Tel Aviv, Israel. Cursa inaugurală are loc pe 31 august, iar prețul unui bilet pornește de la 49, 99 euro.

De la sfârșitul lunii august, lista rutelor regulate directe disponibile de pe aeroportul Traian Vuia din Timișoara va fi extinsă cu încă o destinație internațională. Locuitorii din vestul României vor putea călători cu HiSky către Tel Aviv, Israel, devenind astfel cea de-a șasea țară accesibilă cu un zbor direct de pe acest aeroport. Ruta Timișoara – Tel Aviv – Timișoara va fi operată de compania aeriană începând cu sezonul de toamnă, cursa inaugurală către principalul aeroport internațional din Israel, Ben Gurion, fiind programată pentru data de 31 august 2023.

Conform ofertei de lansare, publicate pe site-ul companiei, prețul unei călătorii Timișoara – Tel Aviv, cu toate taxele incluse, pornește de la 49.99 euro. Orarul zborurilor prevede două frecvențe săptămânal, în fiecare zi de luni și joi: Tel Aviv (TLV) 14:25 – 17:35 Timișoara (TSR), Timișoara (TSR) 18:35 – 21:25 Tel Aviv (TLV).

Tel Aviv este cea de-a doua destinație pe care compania aeriană HiSky alege să o deschidă de pe aeroportul timișorean, după ruta domestică București – Timișoara, operată deja cu șase frecvențe săptămânale, începând cu luna mai a anului trecut.

„Suntem o companie în dezvoltare și de aceea suntem atenți să ne facem bine temele înainte de a deschide o nouă rută. Primul pas pe care l-am făcut la Timișoara a fost să o conectăm mai bine, adică mai ieftin și mai confortabil, de capitală și de hub-ul de la Otopeni. Am reușit, în ultimul an, să consolidăm această rută, cu șase frecvențe pe săptămână. Ne aflăm acum într-un moment în care, odată cu extinderea flotei, putem continua să dezvoltăm acest aeroport. Am ales ca primă rută internațională Tel Aviv, o destinație pe care o operăm deja cu succes din București, Cluj și Chișinău. Din experiența de până acum, pe alte aeroporturi, dar și din studiile premergătoare pe care le-am făcut suntem siguri că și timișorenii așteptau această legătură directă cu Israelul atât pentru turism cultural, religios, de sejur sau city break, cât și pentru traficul de business. În plus, sperăm ca zborurile noastre să nu fie doar o cale de plecare către Tel Aviv ci și una care să aducă turiști și oameni de afaceri israelieni în România, mai ales în contextul manifestărilor culturale care au loc anul acesta în oraș.”, a spus Iulian Scorpan, din partea companiei aeriene.

Aceasta operează din România zboruri internaționale directe cu plecare de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Baia Mare către Barcelona, Malaga, Tel Aviv, Bruxelles, Paris și Dublin.

După introducerea în flotă a două aeronave Airbus A321 LR, de ultimă generație, în primăvara acestui an, compania a ajuns la un număr de șapte aeronave operate pe curse regulate și în regim charter. În luna aprilie, HiSky a atins pragul de un milion de pasageri transportați.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: israel

Recent Posts

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

47 de minute ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

2 ore ago

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

4 ore ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

23 de ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

23 de ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

23 de ore ago