Eveniment

La Recaș au fost plantați 10.000 de puieți de salcâm, în cadrul unei acțiuni de voluntariat/FOTO

Peste  3000 de voluntari au răspuns invitației CODRU Festival și au participat la ecologizarea și împădurirea zone Două Dealuri Recaș. Cu această ocazie, sub supravegherea pădurarilor, acolo au fost plantați 10.000 de puieți de salcâm.

Reprezentanți ai 30 de companii sau instituții publice, jandarmi sau voluntarii de toate vârstele au plantat împreună. După plantare copacii au fost udați cu 72.000 de litri de apă.

Peste 150 de copii au venit împreună cu părinții să planteze un copac, iar asta ne-a bucurat enorm de mult. Cel mai mic participant a fost o bebelușă de doar două luni. Credeam că este o modalitate bună să îi învățăm pe cei mici să aibă grijă de natură”, a declarat Victor Balaniuc, conducător al CODRU Festival.

Timp de două zile participanții s-au bucurat de natură și relaxare în zonele special amenajate.

Asociația CODRU Festival organizează pentru al treilea an acțiuni de plantare. Primele două sesiuni de ecologizare, au fost organizate în 2019 și 2022, la Pădurea Bistra unde au fost fost plantați 8000 de puteți. Cu fiecare bilet cumpărat la festival participanții se alătură misiunii organizației pentru natură.

CODRU Festival face parte din Programul Cultural, Timișoara 2023-Capitală Europeană a Culturii și clasat în Top 10 Medium Festivals în Europa în 2022, finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Parov Stelar, Tarja Turunen, Alborosie & Shengen Clan, Asian Dub Foundation, Alternosfera, Surorile Osoianu și Lupii lui Calancea, Paraziții, Șatra Benz, Coma, Implant pentru Refuz & Quartet, Dirty Shirt, Luna Amară, Amuly, Culture Shock și Alex Super Beats sunt primii artiști care vor cânta la CODRU Festival. Anul acesta vor fi amenajate cinci scene în miljocul naturii, în luminișurile și răcoarea Pădurii Bistra, la doar 4 kilometri de Timișoara.

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

3 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

3 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago