Administratie

Reprezentanții Bega Turism reacționează la acuzațiile primăriei legate de parcarea din centrul Timișoarei

Bega Turism a reacționat la acuzațiile lansate de Primăria Timișoara, care a anunțat că va da în judecată societatea amintită și va cere despăgubiri de 11 milioane de lei, pentru că ar fi folosit ilegal parcarea aflată în spatele Shopping Center Bega.

Conform Bega Turism, aceasta a folosit de bună credință suprafața respectivă până în momentul în care a fost emisă o decizie judecătorească referitoare la dispută.

”În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la Parcarea BEGA din Timișoara, situată pe strada Carol Telbisz, nr.3, considerăm necesare o serie de precizări. Această parcare a fost construită pentru a deservi magazinul BEGA, deschis în anul 1975, și a fost administrată în mod legal, cu bună credință, în toată perioada de la edificarea clădirii și până la predarea terenului către municipalitate, în urma pronunțării sentinței definitive la care Primăria Timișoara face referire. Parcarea cu plată a funcționat perfect legal, de la momentul constituirii ei, în anul 2016 (moment la care se înregistra un an de la intabularea terenului, în urma obținerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în discuție) și până la apariția deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la finele anului trecut. Mai mult, societatea BEGA Turism SA și-a exprimat, la scurt timp după momentul dobândirii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului parcării și intabularea acestuia, dorința de a amenaja aici o parcare supraetajată, demers care a fost blocat de municipalitate”, au anunțat cei de la Bega Turism.

Reprezentanții acesteia spun că au dorit să colaboreze cu municipalitatea pe tema parcării, dar că a fost refuzată.

”Subiectul parcării a fost abordat ulterior în repetate rânduri, din dorința de a susține nevoile comunității și de a pune la dispoziție administrației publice locale sprijinul necesar atât în proiectare, cât și în dezvoltare, o dorință de colaborare și coordonare care nu a avut răspuns. Mai departe, parcarea a funcționat cu un sistem confortabil, care permitea nu doar vizitatorilor centrului să parcheze, fiind deseori ales și de locuitorii riverani. Acționând cu bună credință, în momentul în care societatea BEGA Turism SA a luat act de notificarea Primăriei Timișoara cu privire la sentința definitivă și executorie a Instanței Supreme, la data de 16 ianuarie 2023, a procedat de îndată la predarea terenului reprezentând Parcarea BEGA, procesul verbal de predare / primire a terenului făcându-se cu data de 1 februarie 2023, după întrunirea tuturor etapelor birocratice necesare. ”, mai spun cei de la Bega Turism.

Conform celor de la firma acuzată, ei nu au fost informați despre existența unei notificări sau a unei acțiuni în instanță.

”Până la data comunicatului de presă transmis luni, 29 mai 2023, de către Primăria Timișoara, societatea BEGA Turism SA nu a avut și nu are nici în continuare cunoștință de nicio notificare sau acțiune în instanță a Primăriei Timișoara cu privire la solicitarea de posibile daune legate de folosința parcării în discuție, administrația publică locală acționând, prin demersul său, contrar practicilor uzuale. Totodată, apreciem că sumele vehiculate nu pot fi justificate în mod legal, deoarece Primăria Timișoara nu a avut niciun drept legal asupra parcării, până în momentul pronunțării hotărârii Înaltei Curți 5499 din 16.11.2022.”, mai anunță Bega Turism.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: begareactie

Recent Posts

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

23 de minute ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

27 de minute ago

Se umflă apele în Banat. Se înregistrează mai multe depășiri ale cotelor de atenție

Direcția Apelor Banat informează că au fost înregistrate ploi însemnate în bazinul superior al Timișului,…

47 de minute ago

Primăria preia cererile pentru autorizarea comercializării de flori și aranjamente florale pentru 8 martie

Primăria Timișoara preia cereri pentru activități de comerț stradal cu ocazia zilei de 8 Martie,…

53 de minute ago

Ce baftă la tragerea la sorți! În semifinalele Cupei, SCM Poli va întâlni o echipă din liga secundă, Steaua

A ieșit bine! Tragerea la sorți pentru turneul Final Four al Cupei României a avut…

57 de minute ago

Marilen Gabriel Pirtea: „Performanța sistemului educațional este strâns legată de calitatea predării și de profesori bine pregătiți și motivați”

Într-o perioadă în care educația este presată să inoveze rapid – de la digitalizarea accelerată…

O oră ago