Invatamant

Conferința de securitate organizată la Universitatea de Vest Timișoara a ajuns la ediția a șaptea

Universitatea de Vest Timișoara organizează cea de a șaptea ediție a conferinței internaționale “Security Challenges in the Balkans”, ce se va desfășura la Timișoara, în data de 9 iunie 2023, la Complex Senator din Timișoara.

Conferința, organizată în cadrul parteneriatului existent între Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center și sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, a devenit un eveniment anual de referință ce aduce în prim plan vechile și noile provocări de securitate din zona Balcanilor.

”Dorim ca și prin acest eveniment să contribuim la creșterea relevanței academice la nivel regional a municipiului de pe Bega și, în același timp, să subliniem preocuparea României pentru stabilitatea regiunii balcanice”, au anunțat cei de la UVT.

Evenimentul reunește oficiali români și străini, precum și reprezentanți din sectoarele academice și non-guvernamentale, de asemenea din România și din străinătate.

Subiectele variază de la amenințările convenționale și hibride la reziliență, perspectivele economice regionale, rolul actorilor străini în regiune, precum și impactul războiului din Ucraina și contextul post-pandemic.

Conferința va fi transmisă live și poate fi urmărită accesând website-ul Universității de Vest din Timișoara (https://www.uvt.ro/ro/) și al New Strategy Center (www.newstrategycenter.ro).

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: uvt

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

2 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

2 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

3 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

4 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

6 ore ago