Despre magistrați. Ce n-au voie să facă și fac, ce nu fac și ar trebui să facă?

Dacă întrebai un magistrat despre privilegiul de a avea pensie la 50 de ani – și ce pensie! – sigur îți povestea câte interdicții au ei în viață. Eu, ziarist, inginer, buldozerist, fierar-betonist, ce meserie aş alege, pot face afaceri dacă mă duce mintea, pot candida pentru o demnitate publică, pot să mă manifest și să-mi exprim poziții politice, pot să fi avut un trecut de colaborator al Securității sau un viitor de informator al SRI sau al altor servicii de informații interne.

Pot toate acestea și multe altele. Pot face grevă, dacă consider că patronatul nu respectă contractul meu individual sau colectiv de muncă. Sunt liber, aproape liber. Ei nu. Pentru asta, magistrații, judecători sau procurori, au aceste salarii mari și pensii peste contribuția din timpul muncii, de la o vârstă de-a dreptul ”fragedă”, pentru unii revoltător de „fragedă”.

Noi, ceilalți, am acceptat asta pentru un echilibru în societate, pentru ca acel principiu din Constituție, să nu ne plasăm nimeni deasupra legii, doar în limitele ei, să poată fi decis de oameni fără griji, fără frustrări. La urma urmelor, nu sunt mulți magistrați în țara asta. Contribuția noastră prin bugetul de stat nu e atât de grea pentru cât de mult am putea primi de la un angajat onest al sistemului de justiție. Din acest motiv nu vreau să vorbesc de banii lor și de vârsta la care încep să îi ia prin pensie, dar hai să vorbim despre magistrații care aproape că nu simt nicio interdicție dintre cele stipulate în statulul lor.

Astăzi fac grevă și protestul îl îmbracă viclean în retorică. Ei nu fac grevă, căci nu le dă voie legea, dar blochează sau întârzie procesul. Au protestat unii și pe vremea lui Dragnea, când PSD își bătea joc de principii. Da, atunci măcar au protestat pe treptele instituțiilor pe care le reprezintă luptând pentru principii, luptau și pentru noi ceilalți. Acum luptă pentru drepturile lor, pentru ei, pentru bani și vârstă de pensionare. Dar ce facem cu magistrații care fac și grevă, fac și afaceri? Dar cu cei care fac politică? Unii au ajuns să îmbine cele două interdicții și să le uzeze cu o perversitate demnă de societăți mult mai închise, nedemocratice.

Am avut și sigur mai avem clanuri în justiție. Când corupții nu scăpau de decizia unui judecător cu principii, atunci schimbau regulile, schimbau completele, manevrau totul în favoarea unor „piedoni” de drept penal. Astea nu sunt afaceri? Asta nu e politică? Când un fost președinte de tribunal își exprimă poziții politice în presă – de nu mai știi despre cine e vorba, ideologul lui Dragnea sau stenodactilografa lui – toate vorbele fiind învăluite în păreri despre politici publice, căci despre asta au voie să se exprime, ce să mai spunem despre câte le interzice lor statul? Iar noi trebuie să le fim recunoscători pentru asta.

Nu toți sunt la fel. Dar cei toxici, care cer de toate fără să renunțe la ce le e scris să renunțe în schimbul acestor „avantaje”, nu pot fi stopați de noi, societatea civilă, alegătorii, contribuabilii care le plătesc marile pensii și salarii. Asta o pot face doar ei, cei despre care ar fi păcat să-i băgăm în aceeași oală cu clanurile, cu magistrații afaceriști prin concubini sau alți interpuși. Aceștia pot face ceva în casta lor, nu noi. Pentru ei trebuie să facem acest efort. Putem să finanțăm aceste costuri, dacă ei, cei corecți, onești, intrați în meserie fără gândul acelor avantaje, vor avea grijă ca schimbul între ei și societate să fie unul corect și de lungă durată.