Cultura

Șase personalități vin la Timișoara pentru Conferința Internațională “Artă și Știință”

Timișoara va găzdui Conferința „Artă și știință”, un eveniment care încurajează dialogul dintre artă și știință și aduce împreună curatori, ingineri, oameni de știință și alți gânditori critici. Evenimentul va avea loc sâmbătă, în organizarea Fundației Art Encounters, desfășurată sub egida Bienalei de artă contemporană Art Encounters 2023, organizată în colaborare cu Centrul ETH AI din Zürich și Universitatea Politehnică din Timișoara.

Acțiunea are loc sâmbătă, 24 iunie, începând cu ora 11:00, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara – Sala Auditorium.

Evenimentul își propune să promoveze dialogul multi- și interdisciplinar, având ca scop schimbul de idei, practici și opere/lucrări științifice sau de artă. Interesul zonei artistice pentru știință și tehnologie datează de câteva decenii, însă, în ultimul timp, aceste apropieri și tendințe au generat și mai multă atenție pentru interacțiune și au transformat arta într-un subiect de mare actualitate pentru cercetarea științifică și tehnologică, în special dezvoltarea bazată pe inteligență artificială (AI), cu impact major asupra întregii societăți umane.

Cei șase invitați speciali, reprezentanți ai domeniilor artei și științei, vor discuta subiecte specifice, precum teoria cuantică, particulele mai mici, materia întunecată, timpul și spațiul, vizualizarea ADN/ARN, datele și inteligența artificială.

Monica Bello este o curatoare și istorică de artă spaniolă preocupată de perspectivele multidisciplinare și narațiunile culturii tehno-științifice ale zilelor noastre.

Anetta Mona Chișa este o artistă vizuală de origine română care trăiește și lucrează la Praga și a cărei practică artistică ia de obicei forma dialogului și lucrărilor colaborative.

Alice Sharp este o foarte cunoscută curatoare și conferențiară britanică pe teme legate de artă, mediu și sustenabilitate, fondatoare și directoare a organizației de artă și mediu Invisible Dust.

Gregor Mobius este pseudonimul sub care își desfășoară activitatea artistică un teoretician al limbajelor care pot fi exprimate vizual și care, începând cu 1992, a explorat reprezentările vizuale posibile ale ADN-ului și ARN-ului.

Andreas Guggenbühl activează la Centrul ETH AI din Zürich în proiecte de inginerie mecanică și robotică și este co-fondatorul Clubului Antreprenorilor ETH, cea mai mare asociație studențească elvețiană de start-up-uri.

Libby Heaney este considerată prima artistă care a folosit computerul cuantic ca mediu artistic funcțional, o personalitate multi-premiată care realizează explorări impresionante ale complexei relații dintre potențialul creativ și cel distructiv al tehnologiei.

Iată care va fi programul conferinței:

11:00 – 11:10: Introducere Adrian Notz (Curatorul Bienalei Art Encounters)

11:10 – 12:30: Monica Bello (ESP) și Anetta Mona Chișa (RO) în dialog.

12:30 – 14:00: Pauză de prânz

14:00 – 15:30: „Semantica ADN” – Alice Sharp (UK) și Gregor Mobius în dialog.

16:00 – 17:00: Prelegere de Andreas Guggenbühl (CH)

17:00 – 18:00: „Reprezentări inadecvate & imaginație: calcul cuantic și artă” – Prelegere de Libby Heaney (UK)

18:00 – 18:30: Remarci finale

Conferința Artă și știință își propune să stimuleze dialogul dintre artă și știință, aducând împreună oameni din varii domenii conexe într-un schimb fertil de idei și proiecte. Această interacțiune ar putea schimba nu doar mentalitatea partenerilor de conversație, ci și pe cea a publicului participant. În cele două dialoguri dintre artiști și curatori și cele două prezentări ale unui inginer și unei artiste/ fiziciene cuantice, vor fi abordate subiecte specifice precum teoria cuantică, particulele mai mici, materia întunecată, timpul și spațiul, vizualizarea ADN/ARN, datele, inteligența artificială și multe altele”, a spus Adrian Notz, curatorul Bienalei Art Encounters 2023, My Rhino is Not a Myth, și curator în cadrul Centrului ETH AI din Zürich.

Întâlnirea are un caracter dialogic, provocând perspective noi asupra unor subiecte interesante și pe alocuri surprinzătoare, generând viziuni alternative asupra lumii în care trăim, trasând conexiuni, similarități și puncte distincte între trecut și viitor. Ca extensie și oglindă fidelă a unei ediții a Bienalei Art Encounters care poartă subtitlul revelator de art science fictions, evenimentul se plasează într-un dialog continuu cu expozițiile, încercând să descopere noi conexiuni și înțelesuri ale utilizării tehnologiei în artă.

Programul detaliat al conferinței „Artă & Știință” poate fi consultat pe website-ul oficial sau paginile de social media ale Fundației Art Encounters: 2023.artencounters.ro

Evenimentul se va desfășura în limba engleză și va avea acces gratuit.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Fundația Art Encounters, promotor și organizator al Bienalei Art Encounters, este activă din 2015, având un program constant de expoziții, rezidențe, mediere și publicații. Misiunea sa este de a stimula dialogul, învățarea, cercetarea și experimentarea, oferind un model instituțional adaptat nevoilor contextului local, dar implicat în mod egal în contribuția la scena artistică internațională. Fundația își desfășoară activitatea pe următoarele axe principale: organizarea Bienalei Art Encounters de la Timișoara și programul expozițional organizat în spațiul permanent al acesteia din oraș sau în alte locuri; promovarea educației și dezvoltarea publicului prin programe publice; dezvoltarea unei serii de rezidențe artistice și curatoriale care contribuie la extinderea colaborărilor instituționale la nivel internațional.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

12 minute ago

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

19 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

20 de ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

20 de ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

21 de ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

21 de ore ago