Economic

Dezbatere inițiată de UPT și Faber: Cum să facem din Timișoara un oraș „cool”?

Trecutul industrial al Timișoarei, calitatea forței de muncă și apropierea de vestul Europei au fost principalii factori care au influențat dezvoltarea economică a orașului, arată un studiu realizat de o echipă coordonată de sociologul Norbert Petrovici, în cadrul programului Bright CityScapes. Acesta a fost subiect de discuție în cadrul unei dezbateri realizate de Universitatea Politehnica Timișoara și Faber.

Prezentarea rezultatelor cercetării privitoare la structura economică a Timișoarei din perspectiva sectorului industrial, realizată de sociologul Norbert Petrovici, coordonatorul echipei de cercetare a programului Bright Cityscapes, inițiat de Universitatea Politehnica Timișoara în colaborare cu Faber, a prilejuit o adevărată dezbatere despre ce ar trebui făcut ca Timișoara să redevină „cool”, așa cum a fost odinioară.

Evenimentul, desfășurat miercuri, 21 iunie 2023, la Faber, a reunit reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai administrației, arhitecți, dar și reprezentanți ai societății civile, interesați de perspectivele de dezvoltare ale orașului de pe Bega.

În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a salutat inițiativa, dar și uriașa muncă depusă pentru documentarea proiectului, specificând că „e foarte interesant ce se poate face pornind de la date statistice, concrete, dar e important și modul în comunicăm aceste rezultate, iar Campusul Creativ al UPT, inițiatorul acestui demers, a venit cu modalități originale, inovative de explorare a rezultatelor cercetării”.

Sociologul Norbert Petrovici, cercetător al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și coordonatorul echipei de cercetare a programului Bright Cityscapes, a prezentat câteva concluzii ale cercetării privitoare la structura economică a Timișoarei din perspectiva sectorului industrial.

În ciuda percepției răspândite că Timișoara și-a pierdut forța industrială de care se bucura încă de la începutul secolului 20, studiul și datele din spatele programului Bright Cityscapes ne arată o Timișoară care s-a dezvoltat exponențial în zona industrială și tehnologică în ultimii 30 de ani. Această dezvoltare are la bază mai mulți factori, printre care: trecutul industrial al Timişoarei, calitatea forţei de muncă şi proximitatea geografică față de granița de vest a țării.

Studiul a scos în evidență domeniile în care Timișoara s-a dezvoltat sau a regresat, în comparație cu alte orașe, față de media națională, atât din perspectiva istorică de oraș indutrial, cât și actuală, luând ca repere principalele momente din ultimii 30 de ani.

Prezentarea rezultatelor cercetării, care ajută la luarea deciziilor atât de către mediul economic, cât și de cel universitar sau de către administrație, privind dezvoltarea industrială, forța de muncă, planificarea urbanistică sau fundamentarea programelor de studii, a fost urmată de o dezbatere, moderată de viceprimarul Ruben Lațcău, la care au luat parte Cristian Blidariu (arhitect, decan, Facultatea de Arhitectură și Urbanism UPT), Alexander Klein (CEO, Flex România), Adrian Erimescu (CEO, Growceanu) și Cristian Tepeneu (Director Sucursală Banca Transilvania). Concluzia dezbaterii a fost că e necesară conjugarea eforturilor tuturor pentru ca Timișoara să devină „cool” și să-și recapete atractivitatea de odinioară.

Dezbaterea ce a cuprins atât oportunitățile, cât și vulnerabilitățile orașului, dezvoltarea economică, planificarea urbană, atragerea capitalului, structura forței de muncă, antreprenoriatul, a mai evidențiat faptul că, pentru a-și redobândi gloria de odinioară și pentru a ține pasul în competiția cu celelalte mari orașe ale Românei, Timișoara are nevoie să-și definească o nouă identitate.

Concluziile studiului „The economy of Timișoara. Specialization or diversification”, realizat de Norbert Petrovici în cadrul proiectului Bright Cityscapes urmează fă fie puse la dispoziția tuturor celor interesați.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

6 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

7 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

7 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

7 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

7 ore ago