Opinii

Dilema (i)morală a lui Alin Nica

Preşedintele filialei judeţene de partid cu cele mai multe probleme de integritate este membru al Consiliului Naţional de Integritate, organism care monitorizează Agenţia Naţională de Integritate. E ceva anormal? Da, dar nu pentru România. Doar avem o ţară mişto, pe bune! Cei care încă n-au părăsit-o probabil n-au făcut-o pentru că în România chiar nu ai cum să te plictiseşti. Nu ştiu dacă mai există un popor în care să existe zicala „hoţul strigă hoţii!”. Fiindcă în România securiştii strigă „statul paralel”; Ciucă şi Ciolacu vorbesc despre importanţa educaţiei; „Fără PSD” înseamnă să desemnezi patru premieri PSD; plagiatorii fac legi antiplagiat; „ciutacii” şi „gâzii” vorbesc de infractori şi securişti; cei care au inventat pensiile speciale urlă împotriva pensiilor speciale ş.a.m.d. Iar astfel de lucruri se întâmplă pe toate palierele societăţii.

În acest registru s-ar putea înscrie şi dezvăluirea făcută zilele trecute de preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, despre omologul său de la PNL Timiş, Alin Nica. Sau „fratele” său, cei doi făcând parte din alianţa guvernamentală care cică ar fi dat multă stabilitate ţării şi ar fi dus-o pe nişte culmi ale dezvoltării greu de egalat.

Ei bine, printre alte comiţii şi comitete autohtone, dar şi europene, din care face parte, Alin Nica este şi membru al Consiliului Naţional de Integritate (CNI), al cărui rost oficial este de-a monitoriza şi coordona activitatea mult mai cunoscutei Agenţii Naţionale de Integritate (ANI). Până aici nimic neobişnuit, în afară de-a te întreba cum poate Nica să ducă în spate atâtea funcţii, probabil nici el nu mai ştie câte.

Ei bine, problema este că Nica are mari probleme cu ANI, agenţia pe care ar trebui să o monitorizeze în calitate de membru CNI. Astfel, în luna ianuarie, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu trei “incidente de integritate” pe care le-ar fi comis Nica. Este vorba de conflict de interese, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane și fals în declarații. Nu discut despre cât de verosimile sunt acuzaţiile, de exemplu cea privind finanţarea bisericii din Dudeştii Noi în perioada în care era primar mi se pare puerilă. Dar nu asta e marea problemă, ci aceea că ANI i-a făcut plângere penală. Minimalizând problema, Nica afirmă că nu a fost declarat incompatibil şi nici în conflict de interese. Dar situaţia lui este chiar mai gravă prin plângerile penale făcute de o instituţie a statului, iar nu de tot felul de persoane cum încearcă Nica să abată atenţia.

Dincolo de acest cerc vicios (în calitate de membru CNI, Nica monitorizează ANI, ANI îl “monitorizează” pe Nica), care ar putea fi spart printr-o demisie de onoare, liderul PNL Timiş mai are o mare problemă. Nu cred că există în ţară o filială judeţeană de partid (orice partid!) care să aibă atâtea probleme cu ANI. De la vicepreşedintele CJ Timiş, la liderul Grupului PNL din Consiliul Local Timişoara, e plin de lideri PNL-işti declaraţi de ANI incompatibili sau în conflict de interese. Nu mai dau nume, lista e prea lungă şi aş putea să-i nedreptăţesc pe unii. De fapt, în PNL Timiş trebuie căutaţi cei care nu au probleme cu ANI. Repet, nu mă pronunţ asupra acuzaţiilor.

Iar de aici rezultă o mare dilemă pentru Nica. Dacă aceşti oameni sunt complet nevinovaţi, ANI are o mare problemă de funcţionare, iar în consecinţă are şi CNI care se ocupă cu monitorizarea agenţiei. CNI din care, repet, face parte Alin Nica. Dacă ANI are dreptate, implicit are şi CNI, dar atunci preşedintele PNL Timiş are o mare complicaţie, conducând o filială burduşită de incompatibili şi oameni aflaţi în conflict de interese. Tertium non datur.

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

12 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

14 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

14 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

14 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

14 ore ago