Social

Evenimente speciale organizate de Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare

Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare, se sărbătorește în fiecare an, la data de 29 iunie, sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului, reprezentând un bun prilej pentru promovarea tradiţiilor organizaţionale ale instituţiilor penitenciare, precum şi pentru îmbunătăţirea percepţiei opiniei publice cu privire la rolul lucrătorilor de penitenciar în societate.

În perioada 24 iunie-4 iulie, Penitenciarul Timișoara organizează o serie de manifestări dedicate Zilei personalului din sistemul administrației penitenciare, cu scopul de informa cetățenii care este rolul penitenciarului în cadrul sistemului național de apărare și ordine publică, precum și în cadrul comunității locale.

Manifestările debutează în acest weekend (24-25 iunie) în Piața Operei Timișoara, unde polițiștii de penitenciare vor fi prezenți în intervalul 09.00-15.00 cu tehnica de autoapărare (armament și materiale specifice) și mașinile de intervenție pentru a prezenta societății civile specificul activității desfășurate într-o instituție penitenciară, precum și standuri de prezentare a ofertei educaționale a instituțiilor care școlarizează viitori angajați.

Manifestările continuă cu o competiție sportivă de mini-fotbal adresată partenerilor instituționali organizată în data de 28 iunie la Baza sportivă Poli.

În data de 29 iunie va avea loc la sediul unității – ședința festivă în cadrul căreia vor avea loc avansări de grad înainte de termen pentru ofițeri și agenți, iar începând cu ora 12.00 Ziua porților deschise – prilej cu care instituția noastră invită reprezentanți ai societății civile și ai mass-media, ONG-uri și instituții partenere, instituții de învățământ din Timișoara, membrii de familie ai personalului unității la un tur de vizitare a celor mai reprezentative spații din penitenciar. În cadrul evenimentului Ziua porților deschise va fi organizată și o demonstrație a grupei de intervenție a Penitenciarului Timișoara.

De la inimă, la inimă este campania de donare de sânge care se va desfășura la sediul Penitenciarului cu sprijinul echipei mobile a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara în data de 04 iulie – un gest mic cu o semnificație mare pentru susținerea societății, pentru salvarea de vieți omenești, un act de normalitate în cadrul unei societăți responsabile, care prețuiește altruismul și bunătatea, dar în același timp și o motivație pentru cetățeni de a participa la donarea voluntară de sânge.

Ziua de 29 iunie reprezintă pentru fiecare polițist de penitenciare acea zi în care firescul fiecărui pas se transformă în extraordinar, fiecare cuvânt devine poruncă, iar fiecare gând capătă puteri nebănuite. Sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar românesc, în această zi sărăbătorim performanța, dedicarea și onestitatea, ca repere ale succesului personal și profesional.

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

2 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

4 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

6 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

7 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

7 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

21 de ore ago