Social

Prins la vamă cu bunuri de peste 110.000 euro. Cum a motivat transportul

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad – județul Timiș, au descoperit bunuri în valoare estimată de 112.000 euro în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport persoane în regim internaţional, pentru care nu s-au prezentat documente de proveniență.

​În data de 19.06.2023, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, șofer al unui mijloc de transport persoane în regim internațional, cu 26 de pasageri şi care efectua o cursă pe ruta Spania-România.

​Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit, în compartimentul pentru bagaje al autocarului, două cutii și un geamantan, care aparțineau șoferului.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat un număr de 85 de telefoane mobile, 17 ceasuri smart, 12 căști audio, 11 tablete, 4 boxe, 2 plăci de bază, 2 plăci video, 3 pen-uri, 2 tag-uri, 1 aparat foto, 1 aspirator şi 3 parfumuri, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență (bon de casă, factură sau aviz de însoțire a mărfii).

Șoferul a declarat că bunurile nu sunt ale lui, ci le-a preluat de la un cetățean român în Spania cu scopul de a le transporta în România. Bunurile, în valoare totală estimată de 112.000 euro, dacă ar fi fost comercializate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, întrucât șoferul român nu a putut prezenta documente de proveniență pentru acestea.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare a se dispune măsurile legale care se impun.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

3 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

4 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

5 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

5 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

6 ore ago