Opinii

Românește

Gata, s-a produs rocada guvernamentală, profesorii s-au întors care pe la examene, care prin vacanță, tinerii pensionarii speciali au revenit la al doilea job, președintele pleacă în Africa, politicienii răsuflă ușurați, vara e frumoasă, viața e minunată, merită să o pierdem cu rahaturi? Singurul care muncește în țara asta va fi Marcel Ciolacu. Ar fi fost și cazul. Valeriu Nicolae, vânătorul de impostori, spunea despre actualul premier că până la 37 de ani a fost șomer, apoi a făcut studii „superioare” la o privată semiomologată, a fost gonac pentru Omar Haysam, vâslaș pentru Liviu Dragnea, iar de acolo viața i-a fost plină de experiențe de muncă la stat: viceprimar, prefect interimar, parlamentar, președinte de cameră, premier. Iar calea spre Cotroceni îi e atât de liberă, cine-l mai oprește pe acest „revoluționar” de Buzău?

Poate vă întrebați la ce muncește Marcel Ciolacu? Nu vă întrebați? OK. Păi atunci trebuie să aflați că Marcel Ciolacu muncește la punerea în practică a programului de guvernare. În primul rând creșterea economică trebuie să fie de 3%. Nu mai mult, nu mai puțin. Nu că ar conta. Românul de rând se va simți la fel și dacă am avea 12% creștere, și dacă am descoperi gaz mai ceva ca în Rusia, dar nu atât de bine ca și când am fi fost anexați de Marea Britanie. Apoi, inflația să nu fie din două cifre, ba chiar 8%, dar cifrele nu mai au importanță, de vreme ce azi grâul a scăzut la 80 de bani, motorina cinci lei, iar pâinea e tot 12 lei kilogramul.

Ahaaaaa, asta era: specula. Marcel Ciolacu va lupta cu specula. Și va mai face ceva premierul: va face el cum numai el știe să facă astfel ca românul să cumpere românește, să devină un „patriot economic”, să ne crească nouă industria extractivă, industria agricolă, industria prelucrătoare și, firește, industria alimentară, de confecții textile și metalice. Cum va face asta? Nu e treaba noastră, toată schema e să nu uităm să fim „patrioți” și să cumpărăm roșii românești scumpe și posibil toxice, în locul celor străine mai ieftine și probabil toxice.

Da, Marcel Ciolacu mai vrea creșterea sistemelor de Sănătate și Ecuație, românii plecați la muncă afară să fie atrași în țară, ca și banii europeni, de altfel. La consumul de bani pentru investiții nu trebuie să mai fim „patrioți”. Acolo vom lua mulți bani de la Europa ăia cu gândacii, iar ai noștri bani strânși de la clasa muncitoare vor merge tot în pensii speciale. Asta nu a zis-o Marcel Ciolacu, dar trebuie să mai zică? Căci nu ne vom gândi vreodată că Marcel Ciolacu când zice „rezolvarea odată pentru totdeauna a problemei pensiilor speciale” se va referi la justiție socială, la principiul contributivității implementat înainte de alegerile care trebuie să-l ducă la Palatul Cotroceni.

Nu, posibil că problema pensiilor speciale va rămâne cum s-a stabilit mai demult, dar „o dată pentru totdeauna”, cum a zis premierul. Vom cumpăra românește, adică tot lucruri ieftine unde nu sunt bani și lucruri scumpe, acolo unde sunt din belșug, vom munci românește, cu 1 iunie, Rusalii, Sf. Maria mică și mare, Sf. Andrei și alte multe zile libere, punți către ele și așa mai departe… Sistemul medical va funcționa românește, reforma în Educație va însemna doar majorări de salarii. Ordinea publică, autoritatea, tot românește, adică să nu supere pe nimeni, legile nerespectate nu trebuie să aibă ca efect sancționarea nelegiuitului.

Vom face investiții românește, adică scump și pe cârpeală, vom face reforme românește, în sensul că ”nu”. Acum că suntem înainte de alegeri, „nu”, după alegeri, ”nu”, că e majoritatea guvernamentală insuficientă pentru reforme structurale, iar dacă e suficientă, va fi război și tot „nu”, nu se face să cutremurăm straturile tectonice ale societății exact într-un asemenea moment nepotrivit. Cât se mai poate cu Europa asta, se va fura tot românește. Într-un cuvânt, se va guverna românește. Vom trăi românește, cum ne place nouă.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

17 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

17 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

19 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

20 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

22 de ore ago