vaporașe
Lucrările la noua pasarelă Gelu modifică circulația vaporașelor pe Bega. Astfel, două stații nu vor mai funcționa, iar capătul liniei va fi mai aproape de centru.
Având în vedere demararea execuției lucrărilor la obiectivul de investiții “Pasarela Gelu – Crizantemelor” , respectiv lucrări de demolare a pasarelei Gelu și lucrări de foraj a piloţilor, transportul de pasageri pe Canalul Bega va fi restricţionat în perioada 03.07.2023 – 28.07.2023. Astfel, staţia Ardealul şi staţia C.Brâncoveanu, aflate în aval pe Canalul Bega, vor fi suspendate până la finalizarea lucrărilor. Staţia de capăt, în aval, va fi staţia Ştefan cel Mare. Noile grafice de circulaţie vor fi actualizate atât pe site-ul societăţii, www.stpt.ro, cât şi în staţiile de îmbarcare/debarcare vaporetto. Totodată, vor fi suspendate cursele de promenadă către Ecluza Sânmihaiu Român, curse care se defăşurau sâmbăta şi duminica, de la orele 12 şi 17.
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…