Administratie

La Timișoara a fost sărbătorită Ziua Imnului Național

Piața Libertății din Timișoara a fost sâmbătă dimineața, gazdă pentru manifestările dedicate Zilei Imnului Național. A fost o minidefilare, iar militarii, jandarmii și pompierii au prezentat onorul.

An de an, pe data de 29 iulie se sărbătorește Ziua Imnului Național al României – „Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848. La fel a fost și în acest an, între Ziua Județului Timiș și Ziua Timișoarei s-a sărbătorit și Imnul Național.

În debutul acțiunii a fost oficiat un ceremonial religios, după care a fost intonat imnul de stat. Soldații Brigăzii 18 Infanterie Banat, ai Jandarmeriei şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au defilat prin fața celor prezenți. La acțiune au participat subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu, viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, respectiv vicepreședintele CJ Timiș, Cristian Moș.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

9 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

11 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

12 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

15 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

17 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

19 ore ago