Venit in vizită la Timișoara, Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a avut, joi seară, o întâlnire cu primarii liberali din Timiș. Au fost abordate teme administrative, iar primarii au expus problemele întâmpinate în implementarea proiectelor, reforma administrativ-teritorială, problemele bugetare și perspectivele viitoare în ceea ce privește finanțările guvernamentale.
Veștea a admis nevoia reformei administrative.
„Reorganizarea administrativ-teritorială trebuie realizată urgent. Nu este normal să avem unități administrativ-teritoriale cu câteva sute de cetățeni. Care este eficiența cheltuielilor banilor publici în astfel de cazuri? Desigur, reforma trebuie să aibă la bază studii de specialitate ca să vedem până la ce nivel al populației mergem, dar reforma trebuie realizată”, a transmis ministrul liberal al Dezvoltării.
Șeful CJT, Alin Nica, a prezentat un fapt care creează probleme în fiecare an.
„Se discută în prezent despre gaura din buget, dar nu spunem faptul că la nivel local nu avem asigurate bugetele pentru trimestrul 4 la cheltuielile cu asistența socială, la cheltuielile de funcționare, cu cofinanțările la proiectele europene. Întotdeauna bugetul de stat s-a închis cu bugetele locale zicând că se mai dau sume la rectificarea din vară. Sper că Guvernul nu va uita de promisiunile de la începutul anului, altfel vom avea mari probleme începând cu toamna acestui an”, a spus Nica.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…