Social

Parlamentului European își oferă patronajul pentru două dintre evenimentele din proiectul „Universitatea Politehnica Timișoara – Campus Creativ”

Universitatea Politehnica Timișoara va avea onoarea să beneficieze de singurele două proiecte incluse în cadrul programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, care beneficiază de sprijinul moral al Parlamentului European. Instituția europeană își oferă patronajul pentru evenimentele Noaptea Campusului Deschis /Noaptea Cercetătorilor Europeni și FAST – Festivalul Școlilor de Arhitectură, două dintre cele mai importante eveniment organizate în cadrul Campusului Creativ.

Acest patronaj simbolic primit din partea Robertei Metsola, președintele Parlamentului European, pune proiectul UPT – Campus Creativ pe harta inițiativelor cu caracter inovator.

„Patronajul este un semn de încredere și apreciere pentru tipul de manifestări pe care le-am pregătit pentru acest an în cadrul proiectului UPT – Campus Creativ. Prin patronajul Parlamentului European oferit celor două evenimente care combină arta, tehnologia și știința, avem o nouă validare că ceea ce creăm în comunitatea noastră poate stârni discuții cu impact real în viața universitară și în societate”, a declarat Alexandru Luca, coordonatorul proiectului.

Cea de a doua jumătate a acestui an va fi una plină pentru inițiativa politehniștilor timișoreni. Campusul Universității Politehnica din Timișoara devine în perioada iulie – decembrie 2023 o platformă de regenerare socială, culturală și urbană.

Un total de 1380 studenți, 60 tineri cercetători, 130 cadre didactice universitare, 50 de specialiști și experți invitați, 200 elevi, 50 cadre didactice din preuniversitar și 10 parteneri de proiect vor fi implicați în Campus, proiectul de pionierat care va găzdui expoziții, evenimente, ateliere, intervenții urbane și artistice.

Arhitectura și cercetarea din Timișoara sub patronajul Parlamentului European

Unul dintre cele mai complexe evenimente din cadrul UPT Campus Creativ este Festivalul Școlilor de Arhitectură, organizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Acesta va reuni pentru prima oară în România cele 5 facultăți de Arhitectură din țară și alte 2 din Euroregiune și va cuprinde prezentări ale unor arhitecți de renume internațional, expoziții, ateliere și conferințe.

Al doilea eveniment organizat în cadrul „UPT Campus Creativ” care se va desfășura sub patronajul Parlamentului European este „Noaptea Campusului Deschis /Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Pe 29 septembrie 2023, campusul Universității Politehnica din Timișoara va găzdui o întâlnire de amploare între comunitatea timișoreană și cercetători din mai multe țări europene, pentru a traduce pe înțelesul publicului larg, într-un mod interactiv, cercetări de actualitate din diverse domenii.

Evenimentul este ocazia prin care cercetători din mai multe țări vor populariza știința în rândul publicului larg. Timp de o seară, în intervalul 19:00 – 01:00, ca parte din demersul „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, campusul UPT va deveni punctul de întâlnire dintre știință, tehnologie și artă, printr-o serie de activități, prezentări și expoziții.

Evenimentele sunt deschise publicului larg și pot fi vizitate gratuit.

 

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: proiecteupt

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

12 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

13 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

15 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

17 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

18 ore ago