Opinii

Rahatul în ventilator. Operaţiunea PSD “Toţi sunt la fel”

Oricum ar întoarce-o, PSD a ieşit rău şifonat din scandalul lagărelor de exterminare de la Voluntari, feuda cuplului Firea-Pandele. Şi asta în pofida faptului că, într-o operaţiune de demage control s-a descotorosit de preacuvioasa înconjurată de interlopi sadici şi prostanul de la Muncă. Oricum destul de târziu. La nivel personal, Marcel Ciolacu s-a mişcat destul de bine, rezolvând două probleme dintr-un lovitură. A dat un puternic semnal de autoritate într-un partid care dintotdeauna a cerut un “tătuc”, dar a scăpat şi de Firea, pericol permanent pentru orice lider PSD.

La Voluntari a rămas însă un munte de rahat uns cu mir, oricât ar fi încercat să-l ascundă sub icoane personaje sulfuroase precum Gigi Begali, Teo Şpagoveanu, alte feţe bisericeşti şi interlopi (combinaţie mortală!). Rahat de care trebuia scăpat neapărat. Cum? Punându-l într-un imens ventilator ca să murdărească pe toată lumea. Asta ştie PSD, asta face! Iar primul pas a fost celebrele controale comandate la toate centrele sociale din ţară. Trebuia arătat că toate căminele sunt la fel ca la Voluntari. Foarte greu de găsit aşa ceva, dar a intrat în joc şi propaganda bine plătită de PSD în ultimii ani.

Primii vizaţi, primarii USR. O dată fiindcă trebuia arătat că şi “imaculaţii” sunt mânjiţi de rahat, iar în al doilea rând din răzbunare fiindcă, politic, USR a fost singurul partid care a ţinut sus subiectul Voluntari, în timp ce PNL şi altfel zbuciumaţii AUR-işti au stat pe brânci. “Căminul groazei la Timişoara!”, a urlat toată propaganda, atunci când – atenţie! – într-un centru temporar pentru oamenii străzii, iar nu cămin, au fost găsite un perete scorojit şi o drojdire expirată. Iar oamenii erau fericiţi, nu schingiuiţi. “Căminul groazei la Braşov!”, s-a urlat şi când în oraşul de sub Tâmpa au fost găsite două lămâi mucegăite, de i-a fost ruşine şi lui Ciolacu de excesul de zel al aparatcicilor săi. Şi, desigur, trebuia găsit ceva şi în Sectorul 1. Ghinion, nu s-a găsit!

Asta nu a împiedicat PSD să lanseze o petiţie publică sponsorizată, cu titlul “Primarii USR au gerstionat direct aziluri de bătrâni unde s-au găsit probleme grave!”, cu feţele lui Dominic Fritz şi Clotilde Armand. Repet, la Sectorul 1 nu s-a găsit nimic. Dar punând indexul spre primarii “străini”, un neamţ şi o franţuzoaică, PSD a mers în căutarea electoratului pierdut la AUR. Au intrat apoi în arenă “morsele competente” (licenţă Traian Băsescu) şi dihăniile coprofage cu pretenţii de analişti şi, pe punctajul de partid, au repetat seară de seară, prin haznalele TV: “Căminele groazei de la Fritz şi Clotilde!”.

Dar a mai rămas mult rahat de ventilat şi a venit rândul celor din PNL să fie “pictaţi”. Şi s-a forţat demiterea Ralucăi Turcan din guvern. Nu, nici pe departe nu sunt un admirator al acesteia, dimpotrivă, dar acuzele la adresa ei au fost absurde: că a semnat actul de înfiinţare a căminului. Ori problema acolo n-a fost căminul în sine, ci gestionarea activităţii de către interlopii protejaţi de clanul Firea – Pandele. Ciudat, dar nu prea am auzit acuze la adresa preşedintelui CJ Ilfov, baronul Hubert Thuma, a lui Lucian Bode sau Nicolae Ciucă, toţi aceştia fiind avizaţi despre monstruozităţile din Voluntari.

Dincolo de rahatul împrăştiat special pe cazul Voluntari, operaţiunea PSD se înscrie într-o mai veche campanie a partidului, de descurajare a mersului la vot, prin inducerea faptului că “toţi politicienii sunt la fel”. Indiferenţa şi lehamitea faţă de politică a fost susţinută intenţionat de propagarea acestui gen de mesaj. Nu întâmplător, a existat pe aceeaşi linie şi un cântec în mare vogă al unui fost senator PSD „Vin ai noştri, pleacă ai noştri”. Şi dacă “toţi sunt la fel”, ce rost are să mai mergi la vot? Las’ că merg alţii pentru tine, adică cine „trebuie”. Activiştii de partid, sinecuriştii, fripturiştii, neamurile şi amantele. Se ştie, în mediul rural, votanţii sunt duşi la urne cu arcanul şi microbuzele destinate transportului şcolar. Nu, dlor, nu toţi sunt la fel, oricât te-ai chinui să spui că Everestul şi Munţii Măcin sunt la fel, doar fiindcă în ambele cazuri e vorba de munţi!

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

A fost semnat contractul de execuție pentru celula 3 de la Ghizela. Lucrările încep în curând

Consiliul Județean Timiș a semnat de curând contractul de execuție pentru amenajarea celei de a…

4 ore ago

Veniți de Revelion în Piața Operei. Veți avea parte de un spectacol pe cinste

Toți timișorenii sunt așteptați să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul…

5 ore ago

Dominic Fritz, după noul blocaj de la CCR: “E mai evident ca niciodată că este o urgență reală reforma Curții Constituționale”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că noua amânare a deciziei Curţii Constituţionale privind reforma…

5 ore ago

S-au ridicat restricțiile sanitare veterinare impuse la Gottlob, ca urmare a stingerii focarului de pestă porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că de luni, 29 decembrie…

5 ore ago

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

8 ore ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

10 ore ago