Social

Tabăra de vară de la Topla, educativă: s-a învățat din nou despre colectarea separată și gestionarea deșeurilor

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, a participat pentru al treilea an consecutiv, cu activități educative cu privire la colectarea separată a deșeurilor în Tabăra de Vară de la Topla.

Anul acesta, activitățile realizate de ADID Timiș s-au desfășurat în luna iulie, pe parcursul a 3 zile. Cei peste 120 de copii, au avut ocazia să participe la jocurile educative și practice „Roata Reciclării” și „Dacă știi… Hai la tablă!” , prilej potrivit pentru acumularea de noi informații în domeniul gestionării deșeurilor.

„Este al treilea an consecutiv în care echipa ADID Timiș este prezentă cu activități în Tabăra de Vară de la Topla. Preocuparea față de mediu trebuie să devină un reflex în comportamentul zilnic al fiecăruia dintre noi. Ca în fiecare an, copii au fost încântați de activitățile desfășurate și foarte receptivi la informațiile primite”, transmite Romeo Ursu – Director executiv ADID Timiș.

În plus de activitățile desfășurate, au fost organizate și ateliere de creație prin intermediul cărora micuții și-au pus în valoare talentul, fiecare copil primind câte o sacoșă reutilizabilă textilă și un tricou pe care le-au putut decora.

Partenerii activității: Lions Club Timisoara Dinamic Plus si Lions Club Făget Ţara Făgetului.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

2 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

3 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

3 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

3 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

4 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

5 ore ago