Invatamant

Studenții de la Arhitectura timișoreană au imaginat cum ar putea arăta o nouă versiune a salonului oficial al Aeroportului Internațional Timișoara/FOTO

Studenții de la Facultatea de Arhitectură Timișoara au avut o temă cu totul inedită la discilina de ”Amenajări de interior”. Anume, să imagineze propuneri de amenajare a salonului oficial al Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara.

Terminalul de plecări interne de la Aeroportul Internațional Timișoara găzduiește, începând din 20 iulie 2023, chiar de Ziua Aviației, o inedită expoziție a studenților de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara.

Încă din semestrul I al anului 6, aceștia au avut de realizat, în cadrul proiectului de la disciplina „Amenajări de interior”, propuneri de amenajare a salonului oficial al Aeroportului „Traian Vuia” din Timișoara.

În toamna anului 2022, studenții, în prezent absolvenți ai promoției 2023, au efectuat o vizită pe teren, având oportunitatea de a studia salonul oficial și cerințele legate de funcționalitatea acestuia, iar pe parcursul a 12 săptămâni, au elaborat propuneri inspirate din specificul local, încercând să defineaască și un brand de țară reprezentativ pentru amenajările lor.

Studenții au lucrat în echipe de câte doi, iar din cele 40 de proiecte realizate au fost selectate cele mai bune 20 pentru a intra în expoziție.

După cum a menționat, în cadrul vernisajului, directorul general al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, Daniel Stamatovici, s-a dorit o nouă față pentru salonul oficial, o poartă de intrare reprezentativă pentru oraș, exprimându-și, totodată satisfacția că, în urma discuțiilor cu conducerea Universității Politehnica Timișoara și cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism, s-a ajuns la realizarea proiectelor, pe care speră să le vadă și puse în practică.

La rândul său, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a menționat deschiderea instituției pe care o conduce spre astfel de colaborări, care sunt binevenite atât pentru studenți, care sunt puși în fața unor provocări reale, cât și pentru beneficiari, marcând astfel rolul pe care Politehnica și l-a asumat încă de la început, de a contribui la dezvoltarea modernă a orașului.

Prorectorul Universității Politehnica Timișoara. Sorin Mușuroi, prezent la eveniment, și-a exprimat satisfacția și bucuria că Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT, implicată și într-o serie de proiecte interne, lucrează și pentru beneficiari externi, în timp ce reprezentanții FAUT au subliniat provocările dificile ale temei de proiect, satisfacția de a vedea rezultatele acesteia, cu speranța că vor fi în curând implementate, dar și extinderea colaborării cu Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara prin propuneri de amenajare și a altor spații.

Proiectele au fost coordonate de către cadrele didactice Camil Milincu și ș.l.dr.arh. Cristina-Maria Povian.

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

4 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

4 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

4 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

5 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

5 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

6 ore ago