Administratie

Dominic Fritz anunță deja că CLT aprobă noul Plan Urbanistic General, printr-un vot care are loc în septembrie/UPDATE

Într-o nouă informare legată de Planul Urbanistic General, primarul Timișoarei anunță că a fost semnat proiectul de hotărâre împreună cu arhitectul șef al orașului. Mai mult, el spune deja că cei din Consiliul Local Timișoara aprobă noul PUG în septembrie. Deocamdată publicul nu poate avea acces la document, deși s-a transmis de către municipalitate că va fi supus dezbaterii publice.

Idei din noul PUG au aflat doar reprezentanții a câteva firme, care au fost invitate, în urmă cu mai mult de o săptămână, la o întâlnire la sediul instituției de pe CD Loga nr. 1. Acum, primarul Fritz anunță și când se votează, dar și rezultatul acelui vot din Consiliul Local Timișoara: ”Consiliul Local va aproba noul PUG”. Chiar dacă se antepronunță asupra votului, faptul bun este că vom avea, în sfârșit, un PUG.

”După 20 ani, Timișoara va avea, în sfârșit, un Plan Urbanistic General nou. Am semnat proiectul de hotărâre împreună cu arhitectul șef Gabriel Almăjan. Ultimii doi ani au fost o muncă uriașă să scoatem noul PUG din blocajului total în care fosta administrație l-a lăsat și să-l aducem în formă finală. Sunt ultimele zile în care Timișoara se mai bazează pe Planul Urbanistic General întocmit în 1998 și aprobat în 2002. În septembrie, Consiliul Local va aproba noul PUG care va asigura o dezvoltare armonioasă a Timișoarei”, a anunțat Fritz.

UPDATE. Noul PUG va fi prezentat publicului larg în cursul zilei de luni

Conform informațiilor obținute de debanat.ro, noul Plan Urbanistic General al Timișoarei va fi prezentat pentru analiză și dezbatere publicului larg în cursul zilei de luni. Cetățenii vor putea să afle care este viziunea pentru viitor din partea actualei conduceri a municipalității, cel mai probabil vor putea transmite opinii în acest sens până la votul consilierilor locali din septembrie.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

6 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

9 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

9 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

9 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

10 ore ago