Administratie

La mulţi ani, Timişoara! Programul manifestărilor de astăzi

Timișoara își sărbătorește astăzi ziua. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț de țară. Ziua Timișoarei a fost stabilită printr-o hotărâre de consiliu local din 1999. Programul manifestărilor dedicate Zilei Timişoarei.

În 3 august 1919, dorobanţii Armatei Regale Române, sub comanda colonelului Virgil Economu au intrat în Timişoara şi au instaurat administraţia română pe teritoriul judeţului Timiş-Torontal. Anterior, pe 25 iulie, dr. Aurel Cosma fusese numit prefect al judeţului Timiş, fiind instalat în funcție trei zile mai târziu. Cosma a depus jurământul în fața autorităţilor superioare române, reprezentate prin Valeriu Branişte, şef de resort în Consiliul Dirigent. Tot în 28 iulie, dr. Aurel Cosma l-a informat pe Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent, printr-o telegramă, că a preluat funcţia de prefect. Pe 27 iulie, subunităţile armatei regatului sârbilor, croaţior şi slovenilor plecaseră de pe teritoriul Banatului care revenea statului român. În 2 august au venit la Timișoara, dinspre Arad și Lugoj, câteva sute de jandarmi români, iar orașul a început să se pregătească de sărbătoare.

În dimineața zilei de 3 august 1919, ostaşii armatei Regatului Unit al României au fost întâmpinaţi la marginea oraşului de locuitorii Timișoarei, în frunte cu prefectul Aurel Cosma. Oastea a intrat pe fosta Cale a Recaşului, azi Calea Dorobanţilor, şi a fost condusă de colonelul Virgil Economu. Armata Regală Română s-a îndreptat spre Piaţa Domului, actuala Piaţa Unirii, unde soldații au fost întâmpinați cu pâine și sare.

„Noi, românii bănăţeni, am fost poate cei din urmă care am ridicat, în strigăte de bucurie, pălăria noastră în faţa drapelelor celor dintâi regimente româneşti care au intrat pe pământul nostru. Într-adevăr nu era decât 3 august 1919, când oraşul Timişoara şi-a deschis porţile în faţa dorobanţilor români, care au venit să pună stăpânirea veşnică pe acest pământ românesc. Era o zi mare pentru noi. Era praznicul dezrobirii Banatului”, și-a amintit, peste ani, dr. Aurel Cosma.

Programul manifestărilor dedicate Zilei Timişoarei începe la ora 9.00, când primarul Dominic Fritz va depune o coroană la Monumentul generalului Virgil Economu. Între orele 11 și 12, în Piața Unirii va fi organizat un Ceremonial militar-religios. De la ora 17 are loc o Ședință festivă a Consiliului Local, acțiune care va avea loc la Sala Capitol, a Filarmonicii Banatul Timișoara.

Între orele 20 și 23, în Parcul Rozelor va avea loc spectacolul intitulat Născut în Timișoara, un spectacol folcloric susținut de Ansamblului „Timișul”, urmat de reunirea, pe aceeași scenă, a orchestrei Ansamblului „Timișul”, coordonată de Deian Galetin, și a orchestrei simfonice „Lira”, condusă de Radu Popa. Printre soliștii participanți la concert se numără : baritonul Giacomo Medici, Lucian Nagy, Petre Ionuțescu, Radu Pâcloiu, Attila Szabo. Invitat va fi Pasha Parfeni, reprezentantul Republicii Moldova la ediția din acest an a Eurovision. Organizator al acțiunii este Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

12 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

12 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

13 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

13 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

14 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

14 ore ago