Politica

La “patrioţi” e voie. Marius Craina, consilier local Pro România şi preşedinte al anexei AUR din Timişoara

După un stadiu mai lung în PSD, în urma căruia s-a ales cu funcţia de director al Spitalului Judeţean, şi un altul în Pro România, de unde a devenit consilier local, Marius Craina şi-a găsit recent fericirea politică în Partidul Republican, o anexă a AUR. El a devenit preşedinte al filialei Timişoara a Partidului Republican, refuzând pe de altă parte să demisioneze din Consiliul Local, unde reprezintă Pro România.

Legile în România nu se aplică pentru toată lumea, e un lucru care se ştie de mult timp. Pentru „patrioţi”, de exemplu, prevalează legea tupeului, studiu de caz fiind cel al lui Marius Craina, ales la finele lunii iulie poreşedinte al organizaţiei Timişoara a Partidului Republican. Acest partid condus la nivel naţional de fostul deputat ALDE din Timiş, Marian Cucşa, nu este altceva decât o anexă a AUR, cele două formaţiuni urmând să candideze pe liste comune la multiplele alegeri de anul viitor.

La finalul lunii iulie, în prezenţa lui George Simion, în Timişoara au fost aleşi preşedinţii organizaţiei Timiş, respectiv  organizaţiei  municipale ai Partidului Republican. Prima funcţie a fost preluată de Marcel Mihoic fost secretar general al PSD Timiş, iar a doua de Marius Craina, care este consilier local din partea Pro România. Craina  a candidat la scaunul de primar al Timişoarei în 2020, dar a obţinut doar 5,25 procente, intrând însă în Consiliul Local. Potrivit legii, în momentul în care părăseşti partidul pe listele căruia ai fost ales consilier local, ai pierdut automat şi această calitate. Legea nu i se aplică însă şi lui Craina, care vrea să rămână şi consilier Pro România şi preşedinte al Partidului Republican.

Fiindcă acesta nu vrea să demisoneze din Consilul Local, liderii Pro România se vor întâlni săptămîna viitoare într-o şedinţă, în urma căreia vor face o sesizarea oficială pe adresa Prefecturii Timiş. Totuşi, ei nu sunt atât de optimişti că vor reuşi în demersul lor, surse din partid afirmând că, oficial, Craina nu s-a înscris în Partidul Republican. Ceea ce ar însemna o nou lucru nemaivăzut, respectiv la „patrioţi” poţi să fii şef de organizaţie, fără să fii membru de partid! În cazul în cae Craina va fi demis, locul lui în Consiliul Local Timişoara va fi ocupat de Adam Crăciunescu.

P.S. De Ziua Timişoarei liderii Partidului Republican şi-au făcut campanie pe străzile oraşului, răspândind diverse materiale electorale.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

8 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

9 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

10 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

11 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

14 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

14 ore ago