Administratie

Proiectul contractului provizoriu de salubrizare a străzilor din Timișoara, lung de 18 luni și în valoare de 4,2 milioane lei, a picat la vot în CLT

Dorința municipalității timișorene de a semna un contract ”interimar” de salubrizare a străzilor orașului, unul cu o durată de de 18 luni și o valoare de 4,2 milioane de lei, a picat la votul din plenul Consiliului Local Timișoara. Doar 13 voturi au fost adunate, nu îndeajuns încât proiectul să treacă.

“Vreți să lăsați orașul fără curățenie!”, au fost acuzațiile aduse de primarul Dominic Fritz consilierilor PSD și celor liberali, care nu au susținut demersul lansat. Dacă social democrații Radu Țoancă și Andra Lăpădatu au votat împotrivă, (aproape) toți liberalii prezenți în ședința ordinară au decis să nu voteze. Deci, numărul minim de voturi necesare nu a fost atins. Aceasta deși viceprimarul Cosmin Tabără a votat la fel ca și colegii săi din conducerea administrativă a Timișoarei. De asemenea, votul contra al lui Andrei Meșter, cel ales pe listele USR și dat ulterior afară din partid pentru că nu mai vota cum îi cerea formațiunea, a contat. Nu au fost adunate voturile necesare, așa că, cel puțin deocamdată, proiectul a picat. Cei de la PSD au spus că nu e normal ca un asemenea proiect de hotărâre, cu o asemenea valoare financiară, să fie prezentat consilierilor cu doar câteva câteva ore înainte de vot, ceea ce a dus la votul negativ.

De asemenea, Radu Țoancă a mai întrebat de ce e nevoie de 18 luni pentru a se face o nouă licitație

După rezultat, primarul Fritz a fost atât de nervos încât a cerut terminarea ședinței de plen, chiar dacă nu era el președinte de ședință. De asemenea, la intervenția consilierului PSD, Radu Țoancă, la capitolul interpelări, a cerut ca acesta să-și întrerupă prezentarea, având în vedere că e o ședință de plen extraordinară, chiar dacă era cea ordinară, lunară.

De asemenea, Fritz a mai anunțat că va convoca, cât de repede posibil, o nouă ședință, unde proiectul să fie supus din nou la vot, probabil luni.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

2 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

5 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

8 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

9 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

9 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

9 ore ago