Social

Doi tineri au fost prinşi cu droguri la ei în curtea unui liceu din Timişoara

În cursul zilei de ieri, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, aflat în serviciul de patrulare, a identificat în curtea unui liceu, doi tineri, dintre care unul minor, având substanțe interzise asupra lor.

Jandarmilor le-a atras atenția comportamentul suspect al celor doi, iar în urma verificărilor, au descoperit asupra lor plicuri transparente cu substanță pulverulentă cristalină. Minorul, în vârstă de 16 ani, care nu învăța în liceul respectiv, deținea cea mai mare cantitate din substanța găsită și un cântar electronic. Acesta a declarat că achiziționase materia pentru o petrecere la care urma să participe și că îi oferise prietenului său, cu care era la momentul identificării de către jandarmi, un pliculeț cu substanță pentru consum.

Tânărul în vârstă de 18 ani, care ispășise o pedeapsă privativă de libertate și care fusese eliberat condiționat, a declarat că a achiziționat substanța din curiozitate. Cei doi au fost conduși de jandarmi la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara pentru îndeplinirea procedurilor, totodată fiind sesizate și autoritățile competente în vederea continuării cercetărilor.

Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş a confirmat faptul că este vorba despre Colegiul Tehnic de Vest, dar că cei doi tineri nu sunt elevi acolo şi foşti elevi ai liceului. Ca măsură de securitate, deși dispune de personal de pază insuficient (1 portar pentru întreaga clădire), direcțiunea școlii a hotărât ca poarta de acces în curte să fie permanent încuiată, iar în situația în care este nevoie de acces pentru zona în care se lucrează la clădire, se va lua direct legătura cu personalul școlii.

Cei doi au fost surprinşi în spațiul aparținând Colegiului Tehnic de Vest, în zona terenului de sport, cu acces direct dinspre stradă și corpul aflat în construcție.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

59 de minute ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

2 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

5 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

6 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

6 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

7 ore ago